Lasă valurile să se legene ușor în tărâmul poetic.

Poetul Nguyen Vinh Bao a intrat în lumea poeziei cu un pseudonim strâns asociat cu orașul său natal, Vinh Bao (orașul Hai Phong). Acest ținut, unde s-a născut și a crescut, l-a însoțit în multe dintre colecțiile sale de poezie publicate, precum „Improvizații pe râul Patriei”, „Trimit un mesaj iubitului meu din vis”, „Împotriva fluxului amintirilor”, „Visul vântului”, „Eliberare în valurile nopții”, „Două fețe ale unei vieți de râuri”, „Pământul și cerul, fiecare un vis” etc.

Colecția de poezii „Sông Chanh” (stil Lục Bát) a fost publicată de Editura Asociației Scriitorilor din Vietnam.

Poate că acest lucru nu a fost suficient pentru a-și potoli dorul pentru locul său natal, poetul Nguyen Vinh Bao a ales forma versurilor de șase opt pentru a scrie în mod special despre râul Chanh din orașul său natal. Utilizarea acestei forme poetice tradiționale pentru a scrie despre trecut și despre vechii prieteni este cu adevărat potrivită și potrivită. Cartea „Râul Chanh în versuri de șase opt”, publicată recent de Editura Asociației Scriitorilor din Vietnam, cuprinde 101 poezii în versuri de șase opt care aduc în poezia actuală a lui Nguyen Vinh Bao râul Chanh care curge din satul Vinh Bao al amintirilor sale.

Fiecare poem de șase versuri este ca o scurtă piesă care laudă râul Chanh. Pe lângă acel râu al nostalgiei, poetul Nguyen Vinh Bao își întoarce propriile amintiri, exprimându-și dorul: „Inimă amară, schimbarea anotimpurilor recoltei / Ospitalierul lichid de betel îmbată buzele cu parfumul său”; sau uneori absent: „Paie și fân în câmpurile patriei mele / O poveste de dragoste îndeamnă amurgul să domnească”; și alteori cu regret: „Beția nu se îmbată niciodată / Noaptea ploioasă se termină, iar soarele dimineții strălucește din nou puternic.”

Desigur, odată ce poetul Nguyen Vinh Bao se întoarce pentru a se cufunda în râul visător, trebuie să existe imboldul convingător al unei figuri fermecătoare: „Noaptea trecută, cine s-a scăldat în râul Chanh? / Lăsând valurile agitate, provocându-mi suferință / Mirosul parfumat al trecutului îndepărtat / Se întoarce brusc, provocând tulburare în noapte.” Acea persoană trebuie să fie cu siguranță pierdută în trecutul încețoșat: „Ai lipsit atât de mult timp / Un ac pierdut pe fundul mării, cum îl pot găsi?”, astfel încât trecutul devine și mai neliniștit: „Cuvintele pe care le-ai trimis în seara asta / Le adun pe toate pentru a umple orizontul îndepărtat”, iar sentimentul de melancolie crește și mai descurajat: „Umbra lunii învăluită în frunze aurii de toamnă / Urme slabe, parcă pierdute din stol.”

Râul Chanh curge neobosit de-a lungul anilor. Poetul Nguyen Vinh Bao, împovărat de anxietățile exilului, se străduiește să găsească o modalitate de a păstra imaginea râului Chanh, un râu care rezonează cu propriile sale emoții: „Barca poartă un dor greu / Râul îl îmbrățișează în tăcere, dar oare mai rămâne?” El pune sub semnul întrebării nenumăratele valuri care unduiesc țărmul, căutând să înțeleagă mai multe despre precaritatea separării în acel colț de cer: „Tutunul îmbată inacțiunea / Nu poate opri pașii să intre în viață.”

Poetul Nguyen Vinh Bao are o profundă afecțiune pentru patria sa. Prin urmare, poate că râul Chanh este doar unul dintre motivele sentimentelor sale nostalgice. Fiecare poem alunecă pe lângă râul Chanh pentru a atinge fiecare moment de dor, fiecare moment de revedere, uneori: „Mă întorc să cos din nou iarna / Împrumucând o haină verde care curge”, alteori: „Iarba crește sălbatic pe mal / Râul reflectă umbra lunii”, și apoi din nou cu dor: „Aș vrea să mă pot întoarce în copilărie / Ca să pot îmbrățișa naivitatea ta inocentă”.

Poezia „Sông Chanh” (Râul Chanh) în versuri lục bát (șase-opt) este, așadar, atât intimă, cât și familiară, ajutând publicul să înțeleagă mai bine sufletul sensibil al poetului Nguyễn Vĩnh Bảo pentru orașul său natal , Hải Phòng : „Ne întoarcem cu umbre și nori / Râul patriei noastre, un timp al ierbii și copacilor.”

LE THIEU NHON

Sursă: https://www.sggp.org.vn/de-cho-con-song-chong-chanh-mien-tho-post854127.html