Piața de pește a satului pescăresc

O piață de pește într-un sat de coastă. Foto: Pham Toan

Piața pescarilor

Piețele de pește de pe coastă sunt de obicei deschise doar pentru o perioadă scurtă de timp. Piețele satelor pescărești sunt adesea aglomerate și pline de viață, dar trecătoare. Poate de aceea, în cântecele populare despre dragoste, decorul pieței de pește și selecția de produse proaspete devin metafore interesante pentru „pretenția” tinerilor în timpul scurtei lor tinereți.

„Când piața e aglomerată, te plângi că peștele lutea e fad/ Când piața se termină, lauzi creveții argintii ca fiind delicioși/ Când piața e aglomerată, te plângi că peștele lutea e fad/ Când piața se termină, trebuie să cumperi creveți argintii/ Când piața e aglomerată, te plângi că peștele cap-de-șarpe e fad/ Când piața se termină, cumperi somn.”

Acest cântec popular are multe variante, dar toate sunt structurate în jurul contrastului dintre „piața aglomerată” și „piața pustie”. Poate că acest lucru este menit să descrie natura trecătoare a tinereții și a vieții, criticând astfel atitudinea subiectivă și ezitantă care duce la trecerea cu vederea a celor mai bune alegeri. Deoarece „piața” este și „viață”, a merge la piață, la fel ca aventura în viață, necesită o atitudine limpede, dar tolerantă, a alege cu înțelepciune, fiind în același timp înțelegător și tolerant, pentru a realiza o relație armonioasă între cumpărător și vânzător.

Peisaj dintr-un sat rural de pescari. Fotografie: Nguyen Dien Ngoc

Un spațiu liniștit și confortabil.

Spre deosebire de natura ambiguă și multifațetată a cântecelor populare, satele pescărești de coastă și piețele de pescuit au intrat în poezia medievală ca un cadru realist, servind drept măsură a prosperității și păcii unei zone rurale.

Regele Tran Anh Tong, întorcându-se din campania sa împotriva orașului Champa, s-a oprit la estuarul Phuc Thanh (actualul Ninh Binh ) în zori, surprinzând scena pașnică și poetică a satului pescăresc de coastă în poemul său „Întoarcându-se din campania împotriva orașului Champa, ancorarea navei la estuarul Phuc Thanh”.

Poezia descrie un sat pescăresc liniștit, dar poetic, evocând gândurile profunde ale unui soldat care se întoarce din luptă. După ce tocmai a trăit ravagiile războiului, stând în fața scenei pașnice a satului pescăresc de la marginea valurilor, inima se încălzește, uitând temporar imaginile conflictului.

„Barca brodată se întoarce acasă, cu saboții ei de lemn legați laolaltă / Roua grea a dimineții udă acoperișul de paie / Luna tocmai răsare peste satul de munte acoperit de pini / Florile roșii ale satului de pescari au trecut / Nenumărate steaguri flutură, marea strălucește puternic / Cinci vegheri de trompete și tobe, palatul ceresc coboară / Pe la fereastră, inima este încălzită brusc de râu și mare / Cortina nu se mai agață de visul florilor” (Traducere de Pham Tu Chau).

În timp ce decorul satului pescăresc din poemul anterior este reprezentat cu multe imagini poetice, în „Bao Kinh Canh Gioi” - poemul 43, Nguyen Trai recreează sunetele pieței de pește amestecate cu zumzetul cicadelor pentru a crea atmosfera vibrantă a vieții rurale într-o zi de vară.

„Piața de pește aglomerată a satului pescăresc / Ciripitul cicadelor în amurg / Poate că lăuta Ngu cântă o singură notă / Oamenii prosperă în toate direcțiile.”

Poezia medievală sugerează adesea mai mult decât descrie, așa că, prin simpla utilizare a inversiunii și accentuarea sunetelor „aglomerate” ale pieței de pește a satului pescăresc, Nguyen Trai a adus la viață atmosfera plină de viață de pe docuri și bărci, cumpărătorii și vânzătorii făcând schimb de mărfuri și negociind, amețind peisajul liniștit.

Nguyen Trai îndurase douăzeci de ani de greutăți și suferințe în timpul rezistenței împotriva invadatorilor Ming, fiind martor la imensa durere și suferință a oamenilor în fața invaziei străine. Prin urmare, pentru el, sunetele zgomotoase ale pieței satului pescăresc după-amiaza, deși simple, evocau o emoție profundă, deoarece pacea fusese obținută cu prețul atâtor vărsări de sânge. Sunetele vii ale pieței rurale i-au trezit, de asemenea, visul de a deține lăuta împăratului Shun pentru a cânta cântecul „Vântul de Sud”, rugându-se pentru vreme favorabilă și o recoltă abundentă.

O piață animată lângă valuri. Foto: Pham Toan

„Unde se sting seara sunetele pieței satului îndepărtat?”

Sunetele simple, dar calde, ale pieței de după-amiază din „Quốc âm thi tập” (colecția de poezii în limba vernaculară a lui Nguyen Trai) au devenit probabil dorul emoționant al lui Huy Can în „Tràng giang” în timpul mișcării Noii Poezii: „Unde este sunetul pieței satului îndepărtat care se închide după-amiaza?”

Când se menționează mișcarea Noua Poezie, nu se poate ignora imaginea unui sat de pescari de pe coasta Quang Ngai , care a fost adânc întipărită în inimile generațiilor de cititori: „A doua zi, a fost agitație la doc / Întregul sat se agita să întâmpine înapoi bărcile” (Fragment din Patrie, Te Hanh).

În cadrul „școlii poetice” de poezie rurală din mișcarea Noua Poezie, Nguyen Binh, Anh Tho și Doan Van Cu s-au remarcat ca o ramură distinctă datorită imaginilor și stilului lor poetic adânc înrădăcinat în peisajele rurale din Vietnamul de Nord. Doar Te Hanh „a existat în propria sa lume”, iar reprezentările sale ale satelor de coastă din Vietnamul Central erau impregnate de bogatele arome ale mării.

Poezia lui Te Hanh este simplă, dar totuși îl mișcă profund pe cititor, debordând de sunete, imagini și mirosuri ale patriei sale. Doar cei care trăiesc așteptând cu nerăbdare marea pot înțelege cu adevărat asprimea profesiei de pescar: „O frunte udată de sudoare amară / Nenumărate vieți îngropate în adâncuri reci și întunecate” (Înainte de mare, Vu Quan Phuong). În acea cucerire provocatoare a oceanului, pescarii sunt „sculptați” de Te Hanh la fel de robusti ca statuile lui Ulise: „Pescari cu pielea bronzată de soare / Întregul lor corp emanând mirosul unor ținuturi îndepărtate.”

Acele sate pescărești de coastă din Vietnamul Central nu numai că rămân viu în sufletul orașului Te Hanh, ci și revin la viață în memoria poetei Thu Bon în timpul rezistenței împotriva războiului american: „Cărând încărcături de pești strălucind cu lumină argintie / Picioare grăbite / Pe țărmul calm, cânți tare / Mareea crește, agitând bărcile de pescuit / În ziua în care ai plecat, ți-am promis să mă întorc / Sarea mării rămâne sărată pentru totdeauna, dragostea mea / Amintește-ți de mine, amintește-ți de barca care agită valurile / O velă mică, delicată pe orizont” (Extras din poemul epic „Cântecul păsării Chơ-rao”, Thu Bon).

Deși are ca fundal maiestuoasele și însorite Munți ai Punctelor Alpine Centrale, poemul epic al lui Thu Bồn „Cântecul păsării Chơ-rao” extinde dimensiunea țării prin spațiul nemărginit al nostalgiei. În visul soldatului încătușat în celula închisorii americane, există imaginea patriei de coastă plină de creveți și pești și dragostea pasională a unei fete cu un „suflet ca valurile mării”.

Privind în urmă la imaginea pieței satului pescăresc din poezia vietnameză, atât cea antică, cât și cea modernă, observăm că decorul satului pescăresc nu este doar un fundal familiar care modelează sufletul vietnamez. În acest spațiu se află nenumărate gânduri și aspirații ale oamenilor pentru o viață pașnică și prosperă, împletite cu dorința eroică și romantică de a cuceri natura.

În mijlocul vârtejului urbanizării, sperăm că sunetele „pieței de pește a satului pescăresc” vor continua să rezoneze, oferind o temelie pentru viața națiunii, o amintire a rădăcinilor sale: „Marea ne dă pește ca o inimă de mamă / Hrănindu-ne viețile chiar de la început” (Huy Can).

Sursă