(QBĐT) - De-a lungul lanțului muntos Hoành Sơn, în comunele Quảng Hợp, Quảng Kim, Quảng Châu, Quảng Phú și Quảng Đông (districtul Quảng Trạch), există acum numeroase case spațioase și moderne, cu mai multe etaje. Cu toate acestea, în aceste sate nu este dificil să găsești „case vechi” construite în stil arhitectural tradițional, unele cu o vechime de 50-60 de ani. Vizitând aceste case, simțim că ne-am întors în lumea trecutului.
Rezistând prin timp
Lanțul muntos Hoành Sơn, asemenea unui zid maiestuos, înconjoară comunele nordice ale districtului Quảng Trạch. Alături de acesta, curge în față pitorescul râu Loan, oferind zonei un cadru geografic unic, „spatele la munte, fața spre râu”, creând un peisaj fermecător de munți și apă.
Pe baza topografiei terenului, generații de oameni de aici au construit case și au întemeiat sate, stabilindu-se și câștigându-și existența timp de sute de ani. De-a lungul vicisitudinilor timpului, astăzi, în satele de sub lanțul muntos Hoanh Son, printre clădiri înalte și moderne, sute de „case vechi” încă stau în picioare, unele de 50-60 de ani, rezistând testului timpului.
La o ceașcă de ceai verde, domnul Ta Tan Nho (71 de ani, domiciliat în Hamlet 3, comuna Quang Kim) - proprietarul unei „case vechi” - a spus: „Casa familiei mele a fost construită de părinții mei în jurul anilor 1970. Pe atunci, făceam serviciul militar, iar când m-am întors după eliberarea din serviciu, am văzut că locuința fusese deja construită. Când părinții mei au murit, mi-au lăsat mie casa, iar familia mea locuiește aici de atunci.”
 |
Potrivit domnului Nho, la fel ca alte „case vechi” din zonă, structura (sistemul de coloane, grinzi, căpriori, grinzi de lemn etc.) a casei în care locuiește este din lemn, în timp ce fundația și pereții sunt construiți din piatră, toate extrase din lanțul muntos Hoanh Son. Mortarul folosit pentru construirea casei este fabricat din var din scoici de stridii, achiziționat din satul de coastă Canh Duong.
Pentru a construi astfel de case, oamenii care locuiau de-a lungul lanțului muntos Hoanh Son au fost nevoiți să muncească din greu, tăind lemn și extrăgând piatră din pădure, acumulând resurse ani de zile. Cu ajutorul rudelor, vecinilor și al mâinilor iscusite ale unor meșteri experimentați, finalizarea acestor case a durat luni de zile.
„Deși nu este la fel de modernă ca casele de acum, datorită faptului că este construită din lemn de bună calitate din lanțul muntos Hoanh Son și are pereți foarte groși, casa este foarte robustă. A rezistat nenumărate sezoane ploioase și furtunoase, rămânând totuși puternică în timp. Mai ales, deși este puțin cam joasă, această casă este răcoroasă vara și confortabilă iarna. De fiecare dată când vin acasă de la serviciu, doar pășind înăuntru mă simt revigorat; toată oboseala de la munca pe câmp pare să dispară”, a împărtășit domnul Nho.
Un loc care păstrează „sufletul peisajului rural”.
În contextul vieții moderne și al impactului urbanizării, tânăra generație din satele de-a lungul lanțului muntos Hoanh Son s-a obișnuit treptat să locuiască în case nou construite, moderne și spațioase. Cu toate acestea, în aceste sate există încă oameni, în special vârstnici, care preferă să locuiască în „case” tradiționale.
Potrivit lor, acele „case vechi” sunt locuri încărcate de amintiri nostalgice din copilărie, păstrând sufletul peisajului rural, astfel încât generațiile viitoare să își poată aminti de rădăcinile și de meritele strămoșilor lor. Mulți oameni, atunci când vizitează aceste „case vechi”, simt că au rătăcit într-o epocă apusă, un spațiu liniștit în care toată lumea tânjește să se întoarcă.
Conform Registrului Geografic al Comunei Quang Kim, la fel ca alte sate din Quang Binh , „casele vechi” din regiunea Hoanh Son au fost construite de locuitori în trei stiluri principale: „casa trênh”, „casa bang” și casa „đinh”. „Casa trênh”, cunoscută și sub numele de „casa rường”, este de obicei de două tipuri (cu 5 travei și cu 3 travei). O casă „bang” este cunoscută și sub denumirea de „casă de oaspeți în față, casă de gazde în spate”. Practic, o casă bang are o structură similară cu o casă „trếnh”. Diferența dintre o casă bang și o casă „trếnh” este că o casă bang reduce numărul de coloane principale din față și înlocuiește „trếnh” cu o grindă scurtă, trunchiată, care leagă coloanele principale din spate de coloanele mai mici din față. Deasupra grinzii trunchiate, în poziția coloanelor principale din față, se află o coloană de susținere care leagă căpriorii de grinda trunchiată. Casele în forma caracterului chinezesc „丁” (ding) vin în diverse structuri, cum ar fi case cu o cameră și două aripi laterale, case cu două camere sau case cu trei camere. Motivul acestei structuri simple este că era considerată doar o casă secundară, servind adesea drept bucătărie sau locuință pentru familiile sărace. Deși lemnul folosit în aceste case nu este deosebit de important, stâlpii principali sunt de obicei realizați din lemn de fier sau tec pentru a susține întreaga structură. |
În Hamlet 4, doamna Tu Thi Ut (80 de ani) locuiește singură în „casa ei veche” construită în 1967, chiar dacă are șapte copii, atât fii, cât și fiice, toți având case spațioase. Aproape 60 de ani mai târziu, doamna Ut a păstrat casa intactă. Aproape fiecare detaliu din interior pare neschimbat; obiecte precum patul de depozitare a orezului, dulapul, mesele și scaunele, precum și rafturile din bucătărie au toate o jumătate de secol vechime și sunt încă în stare bună. În grădină, doamna Ut cultivă arahide și porumb și a construit un gard de bambus în jurul ei, adăugând la frumusețea simplă a casei. De remarcat, pe verandă se află o fântână limpede ca cristalul, construită din piatră, aproape la fel de veche ca și casa însăși.
Bunica Út a mărturisit: „Văzându-mă locuind în această casă veche și dărăpănată atât de mult timp, copiii mei mi-au sugerat în repetate rânduri să o demolăm și să construim una nouă, dar eu refuz categoric. Această casă este cel mai prețios bun pe care eu și soțul meu l-am economisit timp de mulți ani pentru a-l construi. Acolo ne-am văzut amândoi copiii crescând și devenind adulți. Acum că soțul meu a decedat, vreau să-l onorez în această casă. De asemenea, le-am spus copiilor mei ca, după ce voi muri, să nu vândă sau să demoleze casa, ci să o folosească ca pe o casă ancestrală sau pur și simplu ca pe un loc unde frații, copiii și nepoții să se adune și să se întoarcă.”
Potrivit lui Nguyen Duc Hung, președintele Asociației Fermierilor din comuna Quang Kim, în comună și în zonele înconjurătoare există numeroase cazuri de persoane în vârstă care preferă să locuiască singure în „case vechi” tradiționale, precum doamna Ut. De exemplu, în satul Hung Son, există doamna Dam Thi Ninh (81 de ani), ai cărei patru copii locuiesc în apropiere și au case spațioase, dar, în ciuda încercărilor repetate de a o convinge, ea refuză să-și părăsească „vechea casă”. Stă în casele copiilor ei doar atunci când plouă abundent sau este o furtună puternică, când se simte în nesiguranță.
Potrivit domnului Hung, în mijlocul presiunilor vieții moderne, pline de puncte de vedere și moduri de gândire pragmatice, este cu adevărat prețios și demn de respect faptul că oameni precum domnul Ut și domnul Ninh încă preferă să locuiască în „case” tradiționale. Datorită lor, aceste „case vechi” de-a lungul lanțului muntos Hoanh Son rămân rezistente și puternice de-a lungul timpului, păstrând „sufletul rural” și valorile culturale valoroase ale patriei.
Phan Phuong
Sursă
Comentariu (0)