Limba se schimbă în timp, dar memoria multor cuvinte dialectale rămâne în fiecare cuvânt rostit. Povestea de la „lingură, supă, autobuz” până la actul de a scoate un sunet de „ronțăit”, trecerea printr-un „sens giratoriu” pentru a ajunge... nu este doar o chestiune de cuvinte, ci o poveste frumoasă a culturii lingvistice din regiunea Deltei Mekongului.
 |
| Delta Mekongului este unică prin limbajul său colocvial, modelat de peisajul riveran și reflectat în tiparele de vorbire și dialectele locuitorilor din Vietnamul de Sud. (Imagine ilustrativă) |
Diminețile în Delta Mekongului încep de obicei încet. Mareea se retrage la docuri, navele de marfă huruie odată cu motoarele lor, iar câțiva bătrâni stau la tarabele de pe marginea drumului din sat, vorbind, sorbind cafea cu gheață și pufăind din pipe.
Acolo, oamenii încă mai spun „a folosi”, „a lua”, „a mânca”, „a împrumuta bani”, „a parca”, „a apăsa frâna” - cuvinte care sună obișnuit, dar sunt adânc înrădăcinate în limba oamenilor care trăiesc în regiunea riverană.
Deodată, domnul Nam a rânjit și a întrebat: „Care este motivul?”, în timp ce îl urma pe Tu, care tocmai trecuse cu bicicleta pe acolo: „Tu, unde mergi azi arătând așa chipeș?”
...Stând într-o cafenea, vorbind cu niște prieteni, spuneau: „La vârsta asta, începem să încetinim ritmul, avem deja aproape 40 de ani”, apoi povesteau povești vechi, împărtășeau dialecte din Delta Mekong „de acum foarte, foarte mult timp”. Acum, „spoon trebuie schimbat în «spoon»”, „autobuzul a devenit «autocar»”, „spitalul a devenit «spital spital»”, „autostrada a devenit «autostradă expres», «autostradă națională»”... Limbajul este treptat „standardizat”, rafinat pentru a se potrivi textelor, școlilor și mass-media moderne.
Este o tendință inevitabilă. Dar în cadrul acestei tendințe, mulți oameni încă își păstrează obiceiul de a folosi argou „tipic sud-vietnamez”. Prietenul meu care stătea lângă mine, vorbea și râdea, apoi l-a strigat pe fiul cel mic al proprietarului magazinului: „Unde e cafeaua? De ce întârzii atât?”, „De ce ești mereu atât de încet în fiecare zi? Grăbește-te!”
 |
Oamenii din Delta Mekongului sunt cunoscuți pentru că sunt direcți și onești, spunând lucrurile într-un mod pe care cealaltă persoană îl înțelege imediat, fără pretenții sau ocoliri: „Dacă parchezi, parchezi; dacă ai o pană, ai o pană; dacă îți iei timp, o iei ușor; dacă greșești complet, greșești complet...” Cuvintele sunt strâns legate de acțiuni și experiențe de viață.
Cercetătorul Huynh Cong Tin, în „Dicționarul său de vocabular al vietnamezilor de sud”, afirmă: Dialectul vietnamez de sud este limba locuitorilor din Vietnamul de Sud, care poate fi înțeles ca o variantă geografică a limbii naționale.
Mulți oameni spun că atunci când comunică, oamenii din regiunea Deltei Mekongului aleg să vorbească precis și direct, folosind adesea un limbaj figurat, cum ar fi: „apa de pe spatele unei rațe”, „buze de somn”, „sprincene de frunze de salcie”, „ochi de porumbel” etc. Pe lângă evitarea greșelilor de ortografie, oamenii din această regiune sunt uneori leneși în ceea ce privește pronunția; nu acordă prioritate formei, așa că simplifică adesea cuvintele, cum ar fi schimbarea tildei într-un semn de întrebare, a „Gi” în „D” și a „S” în „X”...
În ceea ce privește caracteristicile dialectului sudic, cercetătorul Huynh Cong Tin susține, de asemenea, că toate diferențele de pronunție dintre oamenii din regiunea deltei sudice provin „dintr-o tendință de a alege ușurința și confortul în pronunție...”, dar există și opinii conform cărora această chestiune simplă este o caracteristică potrivită oamenilor din sud.
Privit prin prisma memoriei și a vieții, fiecare cuvânt este o bucățică din sufletul peisajului rural. „Nước lèo” (ciorbă) nu este doar o supă; este o oală cu supă de oase fiartă la foc mic. Sau, în Delta Mekongului, „o duzină” poate însemna uneori „zece, doisprezece, paisprezece”, cum ar fi „o duzină de mere custard”, „o duzină de nuci de cocos” etc.
Apoi, există modul în care ne adresăm unul altuia. „Tu - mie - tu - draga mea” sunt pronume nu doar pentru a chema, ci și pentru a arăta afecțiune. „Ai traversat feribotul Rach Mieu, te-am urmat îndeaproape” sau „Draga mea, indiferent de situație...” Auzindu-le, evocă imediat un sentiment de apropiere și afecțiune.
Nu doar în cadrul familiilor, ci și în societate, limbajul și expresiile oamenilor din regiunea Deltei Mekongului poartă o profunzime emoțională unică. Când se întâmplă ceva bun, ei spun: „Sunt atât de norocos!”; când se întâmplă ceva neplăcut, ei spun: „Ai fost «prins în capcană»!”. Poate suna dur, dar de fapt este un mod de a vorbi pe jumătate în glumă, vesel, fără nicio intenție răutăcioasă.
Apoi sunt vecinii: „Tocmai am coborât de acolo de sus, nu-i așa?”, „Îmi place” înseamnă acceptarea căsătoriei, „chiar alături” înseamnă alături. Fiecare cuvânt este concis, bogat în imagini, spunând puțin, dar transmițând mult.
Prietenii mei spun că vocabularul „standard” apare în difuzoare, în școli, în documente și în ziare; oamenii îl vorbesc și îl folosesc. Acest lucru este necesar pentru a unifica înțelegerea și utilizarea. Dar dacă aceste cuvinte „inundă” viața de zi cu zi, eclipsând complet dialectul local, atunci dialectul occidental și-ar putea pierde treptat farmecul unic.
De fapt, nu toate cuvintele vechi ar trebui păstrate. Există cazuri în care schimbările sunt corecte și necesare. „Bịnh” ar trebui schimbat în „bệnh”, „bệnh viện” în „bệnh viện” etc. Dar, pe lângă aceste schimbări, trebuie să lăsăm loc și pentru autobuze, sensuri giratorii, benzi mediane, „gác-măng-rê”, „mașini Honda” etc., pentru a exista ca parte a vieții culturale.
Lingvista Tran Thi Ngoc Lang, în cartea sa „Vietnam de Sud”, a dezvăluit, de asemenea, că, în funcție de perspectiva și percepția lor, oamenii din diferite regiuni au moduri diferite de a denumi obiecte, fenomene, activități și caracteristici. Cercetătoarea însăși s-a întrebat odată: „Ce este o «mỏ ác» (mină malefică)?”, apoi a părut să regrete: „Strigătele melodioase ale vânzătorilor ambulanți sunt încă atât de vii în era modernă 4.0 de astăzi. Mulți oameni își amintesc cu drag de trecut, simțind nostalgie... pentru copilăria lor liniștită, care a fost plină de acele strigăte. Cum poate cineva să uite vocea clară și melodioasă a mătușii care vindea terci de cartofi dulci... și făină de tapioca...”
Limba nu este doar un instrument, ci o adresă culturală. Pierderea dialectului matern înseamnă pierderea unei părți din memorie. Un copil din Delta Mekongului, care crește fără să audă adulții spunând „vino acasă la cină”, „du-te la muncă”, „ia autobuzul” etc., va întâmpina dificultăți în a experimenta pe deplin esența Deltei Mekongului.
A păstra dialectul matern nu înseamnă a respinge lucrurile noi. Este vorba despre a-ți aminti de unde vii. Le permite oamenilor, în mijlocul lumii mereu agitate, să încetinească ritmul, să trăiască relaxați, să vorbească și să se iubească unii pe alții cu cuvinte sincere, sincere, precum solul fertil: „Ce s-a întâmplat? Unde te duci? Ai mâncat deja? De ce dorul ăsta?”... și știi imediat că e Delta Mekongului, în fiecare cuvânt rostit zilnic...
Text și fotografii: KHANH DUY
Sursă: https://baovinhlong.com.vn/van-hoa-giai-tri/202601/tan-man-phuong-ngu-mien-tay-40504b9/
Comentariu (0)