(NLĐO) - Prima dată când am mâncat crap înăbușit cu galangal a fost acum mai bine de un deceniu, când am mers cu iubitul meu, acum soțul meu, în orașul lui natal de Tet (Anul Nou Lunar) și pentru a-i întâlni familia.
Soacra mea a murit prematur. Sunt doar două surori în familie. Cumnata mea are propria familie și locuiește lângă casa pe care a lăsat-o soacra mea în urmă. Cu o lună înainte, când a auzit că fratele ei mai mic își aducea prietena acasă pentru a se întâlni cu familia, a petrecut câteva zile făcând curățenie în casa soacrei mele. A înlocuit păturile și saltelele. A ales pilote groase, cu mai multe straturi, pentru că se temea că nu voi fi obișnuită cu frigul din Nord, venind din Sud. A pregătit multe lucruri, dar nu a pregătit bucătăria. Mi-a spus: „Intră și mănâncă, nu trebuie să gătești.”
Îmi amintesc că era seara primei zile a Anului Nou Lunar. M-am dus cu soțul meu să ne vizităm rudele și, când am ajuns acasă, era deja întuneric. Era frig. De îndată ce am deschis ușa, pe masă era un coș acoperit. Înăuntru erau crap înăbușit cu galangal, frunze de muștar murate cu chili și sos de pește, supă de pește și orez alb fierbinte.
Crapul înăbușit cu galangal este un preparat de bază în masa familiei mele.
Tocmai deschisesem capacul coșului când am auzit vocea surorii mele de afară, de la ușă: „Mănâncă-l cât e cald. De ce mergi atât de mult pe jos? Nu ți-e frig sau foame?” Cu acestea, a sărit înapoi pe bicicletă și a plecat în viteză, vocea ei răsunându-i înapoi: „Mă duc acasă să hrănesc bivolii, altfel vor dărâma șopronul.”
Aceasta a fost prima dată când am știut că galangalul se folosește în peștele gătit înăbușit, așa că mirosul nu mi-a fost familiar. În primele câteva îmbucături, am mâncat doar frunze de muștar murate, înmuiate în sos de pește. Soțul meu m-a încurajat: „Încearcă doar puțin, apoi treptat, data viitoare vei găsi că este delicios.” De fapt, nu a trebuit să aștept până la următoarea masă; de la a treia îmbucătură, am putut deja să simt aroma bogată, cremoasă și textura fermă a peștelui. Oasele de pește, fiind gătite atât de mult timp, erau moi și se topeau.
Soțul meu a spus că aici, oamenii de obicei fierb crap înăbușit pentru Tet (Anul Nou Lunar). Familiile înstărite cumpără pește mare, de 5-6 kilograme. Peștele înăbușit se servește cu burtă de porc. Se fierbe înăbușit de mai multe ori la foc mare. Peștele absoarbe bine aromele, carnea este fermă, iar oasele sunt moi. Pentru a face peștele înăbușit și mai gustos, unii oameni îl prăjesc ușor pe ambele părți sau îl fac la grătar pe cărbune până se rumenește ușor. În acel an, nici familia cumnatei mele nu era foarte înstărită, dar peștele pe care l-a adus în prima zi de Tet avea aproape o palmă lungime, de la șira spinării până la pielea burții.
Imediat ce s-a terminat masa, cumnata mea stătea la ușă și spunea: „Lasă vasele acolo, le duc acasă să le spăl”. Cumnata mea m-a întrebat dacă peștele are gust. În timp ce l-am lăudat enorm, soțul meu a comentat că era puțin prea dulce. Cumnata mea mi-a explicat că, înainte să plec, a întrebat mai multe persoane care fuseseră în Sud și multe au spus că totul era dulce acolo. Oamenii de acolo nu suportă frigul. Unii chiar trebuie să pregătească o sobă cu cărbune pentru ca nurorile lor să se încălzească... Cumnata mea era îngrijorată că viitoarea ei cumnată nu va fi obișnuită cu vremea și obiceiurile alimentare de la țară, așa că atunci când a înăbușit crapul, a adăugat mai mult zahăr, lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată.
Îmi amintesc că în anul acela tocmai mă întorsesem dintr-o călătorie de afaceri de aproape o lună în Insulele Spratly. Aveam pielea arsă de soare, fața bronzată, în timp ce soțul meu era cunoscut drept „cel mai frumos bărbat din sat”. Eram ca o pereche nepotrivită. Cumnata mea le explica tuturor pe care îi întâlnea: „Tocmai s-a întors de la mare și de pe insule”, insinuând: „Urâțenia asta e trecătoare; în mod normal, e destul de chipeș”.
Am petrecut peste o săptămână sărbătorind Tet (Anul Nou Lunar) în orașul natal al viitorului meu soț, dar nu m-am simțit deloc o străină, chiar dacă au fost preparate pe care le-am încercat pentru prima dată, oameni pe care i-am întâlnit pentru prima dată și dialecte pe care a trebuit să le întreb de mai multe ori ca să le înțeleg... toate acestea datorită surorii mele.
Cumnata mea – o femeie de la țară, obișnuită să lucreze la câmp tot anul, nepărăsindu-și niciodată satul – dar care se ocupa meticulos de micile detalii, cum ar fi adăugarea de zahăr suplimentar la peștele meu fiert înăbușit pentru a-l mânca mai ușor, m-a ajutat să cred că am ales oamenii potriviți pe care să-i iubesc în viața mea.
Sursă
Comentariu (0)