A fost un Tan Da care era jurnalist.

(PLVN) - Publicul își amintește de Tan Da ca de poet și scriitor, dar pentru presă, Tan Da era atât carismatic, cât și talentat, dar și rebel, ceea ce i-a determinat pe Hoai Thanh și Hoai Chan să-l numească „Domnul”, un om integru care, în mijlocul agitației vieții, și-a menținut seninătatea.

O viață cu suișuri și coborâșuri, plină de greutăți, toate din cauza presei.

În cartea lor *Poeți vietnamezi*, Hoai Thanh și Hoai Chan l-au prezentat pe Tan Da ca figură de deschidere în cercul literar al cărții, numind poezia sa „unică de nestăvilită” și „care a jucat preludiul unui concert nou și extraordinar pe cale să înceapă”. Atât Hoai Thanh, cât și Hoai Chan au lăudat stilul cuiva care navighează prin haosul societății vietnameze „cu inima senină a cuiva dintr-o epocă apusă”. Răzvrătirea lor nu era împrumutată din trecut, iar melancolia lor nu era tristă, ci mai degrabă bărbătească.

Acesta este stilul literar al lui Tản Đà, dar cum rămâne cu jurnalismul? Tản Đà a fost cel mai mic fiu al acestui bărbat talentat și al acestei femei frumoase. Tatăl său era un funcționar, de asemenea un bărbat rafinat și talentat, care s-a căsătorit cu o frumoasă și talentată cântăreață de operă din Nam Định . Această poveste de dragoste dintre „bărbatul talentat și femeia frumoasă” i-a permis lui Tản Đà să moștenească natura rafinată și elegantă a părinților săi.

Conform înregistrărilor, în 1913, fratele său cel mare, Nguyen Tai Tich, care îl crescuse pe Tan Da de la vârsta de trei ani, a decedat. Tan Da s-a întors la Vinh Phu pentru a lucra ca jurnalist. Primul său ziar a fost Revista Indochina, editată de Nguyen Van Vinh, unde a fost responsabil de rubrica „Un stil al literaturii Nom”. În 1915, s-a căsătorit cu Nguyen Thi Tung, fiica unui magistrat districtual din Ha Dong. În același an, a publicat o lucrare bună în Revista Indochina, câștigând rapid recunoaștere în lumea literară. În 1916, a adoptat pseudonimul Tan Da, o combinație a numelor Muntelui Tan și Râului Da. Numele Tan Da reflecta perfect stilul și pasiunea sa pentru „o viață de libertate și aventură”: „Apa ondulează pe râul Da, peștii sar / Norii acoperă Muntele Tan, zboară zmeie!”

De atunci încolo, cariera sa în jurnalism, literatură și timp liber a devenit legendară în viața literară a vremii. Numele Tan Da a devenit atât de faimos încât proprietarii de ziare aveau întotdeauna nevoie de articolele sale. Pham Quynh a fondat revista Nam Phong (1917), iar numele lui Tan Da a apărut în această revistă încă de la primul număr. În 1918, Pham Quynh a lăudat cartea „Khoi Tinh Con I” și a criticat „Giac Mong Con I”, folosind atât laude, cât și critici cu cuvinte mușcătoare, transformându-l pe Tan Da într-un fenomen în lumea literară.

Fotografie de arhivă.

Tản Đà s-a împrietenit cu un om de afaceri bogat, a călătorit mult cu el și a fost o perioadă redactor-șef al revistei Hữu Thanh. În 1922, Tản Đà a înființat Librăria Tản Đà (redenumită ulterior Editura Tản Đà), prima sa editură independentă. Multe dintre lucrările sale notabile au fost publicate la Librăria Tản Đà, inclusiv: Tản Đà Tùng Văn (o colecție de poezie și proză, inclusiv povestirea „Jurământul munților și râurilor”, 1922); „Povești ale lumii”, volumele I și II (1922), „Trần Ai Tri Kỷ” (1924), „Quốc Sử Huấn Nông” (1924) și colecția „Thơ Tản Đà” (1925).

În 1926, revista Huu Thanh a încetat să apară, iar Tan Da a lansat primul număr al revistei An Nam, cu redacția sa pe strada Hang Long. Apariția revistei An Nam, ziarul căruia Tan Da i-a dedicat toată inima, a marcat începutul unei perioade dificile din viața sa.

În primele zile ale carierei sale în conducerea revistei An Nam, Tan Da a dus o viață lipsită de griji, călătorind adesea prin țară. Își echilibra munca cu călătoriile, ceea ce a dus la un program de publicare neregulat. Treptat, a ajuns în dificultăți financiare, iar călătoriile sale au devenit o modalitate de a scăpa de datorii, de a reduce stresul sau de a găsi sponsori pentru revistă. În această perioadă, a scris mult, culegerile „Gânduri de relaxare” (eseuri filozofice, 1929), „Marele vis” (autobiografie, 1929), „Mica iubire III” (reeditare a unor poezii vechi), „Jurând pe munți și râuri” (povestire) și „Micul vis II” (povestire) fiind publicate succesiv.

În 1933, când mișcarea Noii Poezii era în ascensiune, revista An Nam a lui Tan Da și-a încetat oficial publicarea după trei suspendări și trei retipăriri. Viața lui Tan Da s-a deteriorat drastic, iar el a trebuit să se lupte pentru a-și câștiga existența. Revista a rezistat doar 48 de numere.

În timp ce preda chineza clasică în zona Bach Mai, se afla și în Ha Dong, unde a văzut reclame în ziare: „Oferim servicii pentru scrierea de texte umoristice și triste utilizate în mod obișnuit în societate - Tan Da Nguyen Khac Hieu.” În 1938, a deschis chiar și o clinică de numerologie în Ha Lac pentru a prezice viitorul.

„Timp de o sută de ani, numele Tan Da a rămas/Atâta timp cât râurile și munții vor rămâne, tot așa va fi și veselie/Fie că e bine sau rău, toate lucrurile în viață/Norii plutesc și apa curge, lumea să decidă.” Aceste versuri pe care le-a scris despre plăcerile vieții reflectă cu adevărat propriul său caracter: „Avea o patrie, dar nu și un cămin.” O viață de rătăcire!

Presa este folosită pentru a „diagnostica” relele sociale.

În cartea sa „40 de ani de minciună”, Vu Bang a subliniat greutățile „adevăraților jurnaliști care luptă fără să aibă nevoie de laude sau să se teamă de critici”: „Adevărații jurnaliști luptă pentru națiune, pentru viitor; când au timp liber, doar stau și privesc înapoi la trecut, întrebându-se dacă sunt vrednici să fie numiți soldați și în ce măsură... Îmi imaginez că îi văd pe prietenii mei care și-au petrecut viața scriind pentru ziare, care au suferit întreaga viață precum Tan Da, Van Sen, Vu Trong Phung, Lan Khai, Le Van Truong, Dinh Hung, acum morți, dar încă agățându-se de condeiul lor pentru a scrie articole în viața de apoi.”

Cred că lauda lui Vu Bang la adresa lui Tan Da este corectă. Este o „schiță” cu adevărat vie a portretului lui Tan Da. Jurnalismul și literatura lui Tan Da sunt întotdeauna provocatoare de reflecție, ca un spin în picior care nu poate fi îndepărtat, provocând ocazional dureri ascuțite. Pentru a-l îndepărta, este nevoie de o intervenție chirurgicală pentru vindecare și recuperare. Aceasta înseamnă tratarea viciilor și defectelor indivizilor și ale societății.

Am citit un articol foarte perspicace de Tan Da care evidențiază prevalența nesănătoasă a acestui viciu în societate, în special în orașele mari. Articolul se intitulează „O proclamație pentru a alunga cerșetorii”. Cerșetorii de aici se referă la cerșetorii de pe stradă, dar acum există și „cerșetori pe rețelele de socializare”, cum ar fi cei care solicită donații și apoi profită, sau care se prefac sărăciți pentru a câștiga simpatie. Proclamația oferă o perspectivă unică; autorul susține că cerșetorii sunt pur și simplu leneși și nu doresc să muncească. Tan Da îl citează pe Mencius: „A dărui altora poate uneori dăuna actului de bunătate”.

Cercetătorul Vuong Tri Nhan a comentat: „Știind că lucrurile pe care le discutăm astăzi au fost deja abordate de poetul Muntelui Tan și al Râului Da în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, suntem și mai convinși că nu suntem lipsiți de inimă, ci gândim corect. Mai ales când obiceiul de a folosi sărăcia ca pretext se manifestă încă în nenumărate acțiuni diferite, chiar și cele care, în aparență, nu au nicio legătură cu cerșetoria.”

Vu Bang a spus despre stilul jurnalistic al lui Tan Da: „...era preocupat doar de a crea meticulos un singur cuvânt în poezia sa, beat toată ziua, complet indiferent la afacerile interne și internaționale... Îl admir pe Tan Da pentru că aduce o frumusețe atât de sublimă în lumea poeziei în lumea jurnalistică.” Mai mult, Vu Bang a criticat „prostul obicei” al lui Tan Da, numindu-l „aroganță, tratarea tuturor celorlalți ca pe niște gunoaie!”

Tan Da era, de asemenea, profund conștient de importanța combinării literaturii cu jurnalismul. El a demonstrat că un bun jurnalist are nevoie nu doar de cunoștințe despre evenimentele actuale, ci și de un suflet literar, patriotism și curajul de a analiza critic. De asemenea, a lăudat calitatea literară care înfrumusețează și adâncește limbajul jurnalistic. Scrierile lui Tan Da au purtat o voce profundă de critică socială. El a criticat în repetate rânduri regimurile coloniale și feudale, a expus nedreptățile sociale și a condamnat înapoierea, superstiția și conservatorismul clasei oficiale. El a folosit jurnalismul ca instrument pentru a trezi conștientizarea publicului și a stârni patriotismul... De asemenea, a subliniat onestitatea și integritatea în scrierile sale. Tan Da nu se temea să se ciocnească cu scriitori contemporani proeminenți dacă considera necesar să apere adevărul și dreptatea. Aceasta este o mare lecție de etică profesională.

Apropo de Tan Da, eu, ca generație ulterioară, nu îndrăznesc să mă laud prea mult pentru că era pur și simplu prea bun: talentat, pasionat și devotat cu pasiune stilului său de scriere până la un grad „extrem”, totuși acea „extremitate” era atât de înduioșătoare. Fără acea „excentricitate”, acea stăpânire de sine neclintită, nu am avea pana lui Tan Da în lumea literară și jurnalistică. Numai între 1916 și 1939, Tan Da a lăsat în urmă mii de articole, peste 30 de volume de poezie și proză și numeroase traduceri.

Pentru a încheia acest articol, aș dori să împrumut un citat din cartea „Poeți vietnamezi”: „Cu dumneavoastră, domnule, oamenii vor vedea clar că nu suntem aberațiile timpului nostru, sufletele pierdute fără nicio legătură cu trecutul rasei noastre. Cu dumneavoastră, domnule, pe scena literară, încă persistă o licărire de pace în credința noastră, o licărire de bucurie pe care am pierdut-o de mult.”

Tuan Ngoc

Sursă: https://baophapluat.vn/co-mot-tan-da-nha-bao-post552486.html