Melodia melancolică a lui Ca Tru cântând

Chiar și cei cu inimi de piatră, odată așezați la masă pentru a interpreta *ca trù*, sunt captivați de sunetele încântătoare, ca și cum ar fi fost transportați într-o lume magică, eterică.

Un spectacol interpretat de Ca Tru.

Legenda spune că originile Ca Tru (cântec tradițional vietnamez) datează din timpul dinastiei Ly, iar satul Lo Khe ( Hanoi ) este considerat leagănul Ca Tru vietnamez. Inițial, Ca Tru avea un stil de cântat similar cu Cheo (opera tradițională vietnameză) și era adesea interpretat la festivaluri și ceremonii în săli comunale. Mai târziu, pe măsură ce practica ceremoniilor sătești a decăzut, Ca Tru a fost adus în interior, iar acest stil de cântat a devenit un gen muzical de cameră. Cântatul Ca Tru a devenit un hobby rafinat al strămoșilor noștri.

În trecut, existau mai multe stiluri de cântat și interpretare în diferite contexte, cum ar fi cântatul în casele comunale (cântece de cult), cântatul la curțile regale (cântece de curte), cântatul acasă (cântece în casă), cântatul în concursuri și cântatul în cafenele (cântece ocazionale). În Hai Phong, existau și bresle tradiționale de cântat Ca Tru. Aceste bresle erau strâns organizate, pornind de la interacțiunile lor cu ascultătorii și cu alte bresle. Satul Dong Mon (comuna Hoa Binh, districtul Thuy Nguyen) este unul dintre cele mai vechi leagăne ale Ca Tru. Are un templu dedicat sfântului protector al meșteșugului. Cei din afara breslelor care învățau să cânte ascultând cu urechea erau considerați doar „cântărețe amatori”. Doar cei care primeau o instruire formală erau numiți „cântărețe”. Toate breslele venerau aceeași sfântă protectoră, considerată în mod tradițional a fi Prințesa Man Duong Hoa din Thanh Hoa, care a creat și popularizat Ca Tru. Mai târziu, Ca Tru a fost rafinat și perfecționat într-o formă de artă unică, diferită de oricare alta.

Versurile din *ca trù* sunt strofe bogate în melodie și pline de emoțiile celor care iubesc viața și posedă talent. Compozitorii de *ca trù* din trecut erau adesea literați, poeți sau oficiali cu personalități libere: de exemplu, Tản Đà, Doctor Chu Mạnh Trinh, Nguyễn Công Trứ, Cao Bá Quát, Nguyễn Hàm Ninh... Toate acestea sunt nume celebre cu multe anecdote. Conținutul din *ca trù* este divers, lăudând dragostea, caracterul profund și talentul femeilor. Uneori descrie și treburile lumești, frumusețea apei albastre și a munților verzi...

Un spectacol tipic de Ca Tru implică de obicei trei persoane: cântărețul, acompaniamentul (care cântă la citeră) și bateristul. Cântărețul, cunoscut și sub numele de „dao hat” sau „dao nuong”, posedă nu numai frumusețe naturală, ci este și instruit într-o trupă de arte spectacolului, așa cum s-a menționat mai sus. Când cântă, „dao nuong” trebuie să fie îmbrăcat elegant și modest. Purtând pantaloni de mătase, o bluză de brocart, un batic de catifea și o coadă de cal, „dao nuong” privesc doar drept înainte, evitând contactul vizual sau comportamentul de flirt cu publicul. De asemenea, nu au voie să accepte bacșișuri de la invitați fără permisiune. Ei captivează publicul cu vocea lor, pronunția lor clară și măiestria lor vocală încântătoare.

Un document descria odată portretul unei curtezane astfel:

Fața ei era rotundă ca luna, iar ochii ei erau ascuțiți ca o lamă.

Intrați, cu o eleganță rafinată. Ieșiți, cu farmecul unui bordel.

Acele cuvinte erau ca brocartul, acele cuvinte ca o broderie, blânde ca florile de prun, pure ca zăpada.

Farmecul ei nu este mai prejos decât cel al lui Van Kieu…

Interpretele trebuie să posede o îndemânare și o stăpânire de sine considerabile în timpul spectacolului, deoarece publicul lor este format în mare parte din oaspeți din clasele superioare, oficiali locali care vizitează provinciile sau Hanoiul în interes oficial și foarte puțini oameni obișnuiți. Din acest motiv, unii dintre membrii mai rafinați ai publicului cântau chiar la tobe și se alăturau ritmului interpreților și muzicienilor.

Artistul și cântărețul merituos Kieu Chinh într-un spectacol.

Pentru a oferi o interpretare frumoasă, cântăreața și-a exersat cu sârguință vocea, asigurându-se o pronunție clară și distinctă și un ton rezonant și vibrant. Muzicianul a suferit, de asemenea, un antrenament la fel de dificil. Instrumentul său trebuia să fie dulce, armonios și expresiv. Ansamblul acompaniator includea tobe și bătători de clasă . Persoana care conducea interpretarea nu făcea discriminare în funcție de clasa socială; abilitatea lor fundamentală consta în expertiză. Trebuiau să poată distinge între diferite ritmuri și melodii de tobe, distingând între „lebădă care cade ”, „lebădă care zboară”, „perlă de apă ”, „tranh trien” și „ha ma”. Persoana care conducea interpretarea nu putea acoperi cântatul; în profesie, aceasta era considerată „a lovi gura cântărețului”. Stând pe covoraș și conducând interpretarea, oficialii trebuiau să lovească tobele și tobele într-un ritm perfect. Uneori o singură bătaie lentă, alteori trei sau cinci bătăi rapide, alteori nouă bătăi vii. Când interpretarea atingea punctul culminant, bătătorii de clasă și instrumentele se armonizau, oficialii erau bine dispuși, iar cântăreața își etala talentul - o adevărată întâlnire între suflete înrudite. Atmosfera cântării lui Ca Tru pătrunde într-o lume mistică, plină doar de eleganță sacră și de o esență pură, umanistă.

Un cântec tipic de Ca Tru are de obicei trei secțiuni, numite strofe. Primele două strofe au fiecare câte patru versuri, iar a treia strofă are trei versuri. Dacă un cântec are doar prima și ultima strofă, lipsind strofa din mijloc, se numește strofă incompletă. În schimb, un cântec cu mai mult de trei strofe se numește strofă suplimentară. Numărul de cuvinte din fiecare vers al lui Ca Tru nu este limitat, dar de obicei fiecare vers are șapte sau opt cuvinte; în unele cazuri, un vers are doar trei sau patru cuvinte, iar uneori un vers se poate extinde la treisprezece sau paisprezece cuvinte. De remarcat, versul final are întotdeauna doar șase cuvinte pentru a se potrivi ritmului.

Rimele din *ca trù* sunt, de asemenea, foarte bogate, cuprinzând atât rime interne, cât și rime finale, atât tonuri ascendente, cât și descendente, dar mai ales rime finale care se succed în perechi. Sunetul lui *ca trù* este influențat și de combinarea cuvintelor cu tonuri alternante ascendente și descendente, creând un ritm blând, melodic și elegant. În plus, unele cântece încep cu câteva versuri de versuri *lục bát* (șase-opt) numite „mưỡu đầu” (versul inițial) și se termină cu două versuri de versuri *lục bát* numite „mưỡu hậu” (versul final).

În ciuda numeroaselor schimbări și suișuri și coborâșuri, orașul Hai Phong menține încă un club de canto Ca Tru care funcționează cu regularitate. Orașul a organizat mai multe festivaluri extinse de canto Ca Tru, cu participarea multor localități precum Hanoi, Bac Ninh, Hung Yen, Ninh Binh etc. În 2025, orașul a lansat un concurs pentru a scrie versuri noi pentru genurile de canto Ca Tru și Hat Van, acordându-se premii. Autorul acestui articol a câștigat anterior un premiu la festival cu lucrarea „După-amiaza melancolică de primăvară a lui Con Son”, care includea următoarele versuri: „Vântul cântă la nesfârșit prin pinii foșnind / Clopotele sună lângă crângul de bambus, strălucirea serii a lui Con Son / Thach Ban, umed de ceață / Florile violete de sim înfloresc, răspândindu-și parfumul peste munți...”

Cântatul Ca Tru a fost recunoscut de UNESCO ca Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanității, care necesită urgentă conservare și protecție. Este o comoară prețioasă în comoara culturii populare a țării noastre.

KHUC HA LINH

Sursă: https://baohaiphong.vn/lang-dang-giai-dieu-ca-tru-538392.html