Nuca de betel este un simbol al moralității vietnameze.

Frunzele de betel și nucile de areca sunt vândute în piețele rurale. Foto: PHUONG THAO

„Lĩnh Nam Chích Quái” este una dintre cele mai vechi opere de literatură populară vietnameză, scrisă în proză cu caractere chinezești și este o operă rară care a supraviețuit din dinastiile Lý și Trần. Una dintre vechile povești populare vietnameze din „Lĩnh Nam Chích Quái” este povestea arborelui de betel (Tân Lang truyện).

Principii morale transmise din generație în generație.

Poate că nu este nevoie să rezum conținutul; cred că toată lumea își amintește și îl poate povesti perfect. În timpul regelui Hung Vuong, care a fondat națiunea, existau doi frați, Tan și Lang, care semănau perfect...

Cum puteau cei din afară să facă diferența? Prin ce mijloace? Acest detaliu ne face să apreciem și mai mult importanța unei mese în familie. „Într-o zi, o tânără fată a invitat doi frați la ea acasă la masă: «Fata a servit terci și o pereche de bețișoare, invitându-i să mănânce pentru a-i putea observa. Văzând că fratele mai mic îl lăsa pe fratele mai mare să mănânce primul, fata le-a dezvăluit adevărul părinților ei și l-a cerut în căsătorie pe fratele mai mare.»”

Acest mic detaliu reflectă obiceiurile și tradițiile vechilor vietnamezi. Arată că, la mesele în familie, membrii familiei așteptau întotdeauna ca bătrânii să-și ia bețișoarele înainte de a îndrăzni să le urmeze exemplul.

Motivul pentru care menționăm din nou acest lucru este de a arăta că povestea arborelui de nucă de betel își are originea în Vietnamul antic, nu este ceva inventat ulterior. Așadar, de ce a fost nuca de betel o tradiție atât de lungă, prezentă la ocazii importante? Conform „Lĩnh Nam Chích Quái”, după moarte, fratele mai mic se transforma într-un „copac care creștea la gura pârâului”, fratele mai mare într-o „lespă de piatră înfășurată în jurul rădăcinilor copacului”, iar soția într-o „viță de vie încolăcită în jurul lespei de piatră, frunzele acesteia având un gust parfumat și picant”.

Evident, toate trei sunt una. Mergând puțin mai departe, ar putea fi acest detaliu o „predicție a viitorului celor trei regiuni din Vietnamul de Nord, Central și de Sud”? Adică, în ciuda faptului că sunt trei regiuni, ele sunt o entitate unificată pe care nimeni și nimic nu o poate diviza sau separa.

Având în minte acest gând, simțim o emoție și mai mare și apreciem și mai mult tradiția mestecării nucilor de betel. Acesta nu este doar un fenomen recent, ci chiar și în timpul regelui Hung: „Pe atunci, cei care treceau aprindeau tămâie și se închinau în semn de respect, lăudând frăția armonioasă și relația conjugală fidelă dintre ei.”

„Moneda de betel este începutul unei conversații.”

Nuca de betel – o imagine familiară care a intrat în literatură. De exemplu, scriitoarea To Nguyet Dinh, din sud, a descris actul doamnei Phan de a mesteca betel după ce s-a rugat la Buddha: „Doamna Phan s-a așezat pe fotoliu, și-a deschis umbrela, a luat o frunză galbenă de betel, a uns-o cu lime și a băgat-o în gură, mestecând zgomotos. Apoi a luat o bucată de nucă de areca proaspătă pe care o pregătise servitoarea ei, o bucată de hârtie de învelit și a băgat-o în gură ca să mestece și ea...”

Oferirea de nuci de betel este o tradiție culturală distinctă a minorităților etnice din zonele muntoase din Nam Tra My, demonstrând respect și ospitalitate. Foto: HO QUAN

Odată ce o identificăm din viața de zi cu zi, dovedind astfel că cultura vietnameză este un întreg unificat, similar în diversitate, atunci mestecatul nucilor de betel nu este exclusiv unei anumite regiuni.

Când eram copil, vedeam mereu recipiente cu nuci de betel în case la comemorările ancestrale, la festivaluri și la Tet (Anul Nou Lunar). Bărbații mestecau nuci de betel, și femeile la fel. Mestecau nuci de betel în timp ce vorbeau vesele, iar când aveau nevoie să scuipe, puneau o scuipătoare sub platforma, patul sau canapeaua pe care stăteau – evident, exact ca doamna Phan.

Așadar, permiteți-mi să explic puțin mai mult, din pasajul de mai sus, pentru a vedea că modul în care oamenii mestecă betel în Sud este similar cu cel din Quang Nam. Când doamna Phan „deschide umbrela”, „umbrela” de aici se referă la cutia de betel, un recipient pentru betel, care poate fi păstrat și într-un recipient de betel. De aceea există versul popular: „Bărbații sunt superficiali ca o fântână / Femeile sunt profunde ca un recipient de betel”. „Thoi” înseamnă „profund profund”.

„Vorbim adesea despre fântâni adânci” - explică dicționarul vietnamez (1931); în timp ce „coi” este opusul, însemnând puțin adânc și înghesuit. Acesta este un mod de a vorbi contradictoriu, ironic, cum ar fi: „Cinstit ca un vânător de bizoni / Iubindu-se ca o noră și o soacră.” Așa e limba vietnameză, cât de ciudat e să exprimi „pare așa, dar nu e!”

Când doamna Phan a luat „o bucată de scoarță de betel și a băgat-o în gură ca să o mestece”. Această scoarță provenea de la arborele chay, care fusese zdrobită în fire fine, adăugând aromă și făcând-o și mai gustoasă, deoarece: „Mestând betel cu scoarță de chay / Chiar dacă lime-ul este fad, tot îți va face gura picantă” (vers popular)...

Odată ce înțelegem povestea „frăției armonioase și a iubirii conjugale fidele”, apreciem cu adevărat de ce nucile și frunzele de betel sunt întotdeauna prezente în ofrandele adresate strămoșilor, la nunți, logodne și slujbe de pomenire. Din aceasta, vedem că poporul vietnamez nu își poate „pierde rădăcinile” dacă păstrează frumoasele obiceiuri și tradiții transmise din generație în generație.

Legenda betelului și a arecei datează din vremea regelui Hung, traversând peste patru mii de ani, prin războaie, tulburări și invazii străine... totuși, principiile fidelității conjugale și ale rudeniei rămân. Aceste valori vietnameze dăinuie de-a lungul veacurilor. Nu se vor pierde niciodată. După cum spunea savantul Vu Quynh, „legătura lor cu principiile morale și cu progresul culturii este imensă”.

Sursă: https://baoquangnam.vn/trau-cau-dao-ly-cua-nguoi-viet-3148250.html