Aroma bogată a țiparului de apă dulce, un gust adânc înrădăcinat în sufletul patriei noastre.
Mulți oameni spun că, pentru a înțelege „esența” locuitorilor din Nghe An, trebuie doar să încerci un bol de supă de anghilă sau un terci de anghilă. Aroma picantă și înțepătoare, culoarea aurie a turmericului, precum soarele din Vietnamul Central, și gustul bogat și autentic reflectă inima oamenilor din acest ținut.
Anul acesta, supa de țipar și terciul de țipar nu mai sunt doar un fel de mâncare special servit oaspeților, ci au primit oficial un nou statut: Patrimoniu Cultural Imaterial Național.
Aceasta este o piatră de hotar istorică pentru sectorul cultural al provinciei, deoarece este primul tip de patrimoniu popular legat de bucătăria din Nghe An care este onorat la nivel național. Spre deosebire de relicvele tangibile, patrimoniul culinar se află în mâinile iscusite, în simțurile rafinate ale mirosului și gustului și în amintirile vechi de generații ale mamelor și surorilor.
Pentru a prepara o supă autentică de anghilă sau un terci de anghilă din Nghe An, este o călătorie îmbibată în secole de cunoștințe populare. De la selectarea anghilelor de câmp aurii și cu carne tare, până la prepararea lor folosind bețe ascuțite de bambus în loc de cuțite de fier pentru a le păstra dulceața distinctivă, locuitorii din Nghe An nu folosesc excesiv condimente exotice. Ei folosesc doar ceea ce adună cu grijă din solul patriei lor: șalote mici, dar parfumate, felii de turmeric auriu matur și câteva crenguțe răcoritoare de coriandru vietnamez...
Recunoașterea prelucrării anghilei ca patrimoniu cultural nu doar celebrează un preparat delicios, ci onorează și creativitatea generațiilor de oameni din agricultură . Pe masa festivă de Tet (Anul Nou Lunar), un bol aburind de supă de anghilă servit cu o prăjitură de orez alb imaculat sau o felie crocantă de pâine nu numai că satisface papilele gustative, dar leagă și amintirile. Acest patrimoniu ne amintește că cultura nu este ceva îndepărtat; este întruchipată în fiecare bob de orez, în fiecare anghilă și în dragostea pe care oamenii o au pentru produsele lor locale.
Spirite sacre se adună la poalele valurilor.
Lăsând orezăriile în perioada lor de glorie, călătorim spre sud, spre Golful Cua Lo, pentru a oferi respectuos tămâie la Templul Mai Bang. În această primăvară, bucuria localnicilor este dublată, deoarece Festivalul Templului Mai Bang a fost recunoscut oficial drept Patrimoniu Cultural Imaterial Național.
După Festivalul Templului Yen Luong (cunoscut și sub numele de Festivalul Phuc Luc Ngoat), acesta este al doilea festival tradițional din „orașul turistic de coastă” Cua Lo care primește această onoare. Dacă creșterea anghilelor este sufletul peisajului rural, atunci Festivalul Templului Mai Bang este identitatea specifică comunității de pescari. Acest templu antic venerează zeități care au contribuit la protejarea națiunii și asigurarea păcii pentru oameni, în special generali din dinastiile Tran și Le, precum Chieu Trung Vuong Le Khoi, alături de strămoși care au contribuit la fondarea și dezvoltarea zonei.
Recunoașterea Festivalului Templului Mai Bang ca patrimoniu național are o semnificație simbolică profundă. Aceasta afirmă că, alături de un Cua Lo modern, cu hotelurile sale înalte și serviciile sale aglomerate, există un flux persistent de cultură spirituală, un pilon de sprijin pentru oamenii care depind de mare pentru existența lor. Festivalul nu este doar o ocazie pentru ritualuri, procesiuni sau jocuri populare, ci și un jurământ solemn între oameni și mare, rugându-se pentru un an cu mări calme și capturi abundente de creveți și pește.
Acest eveniment deschide, de asemenea, o nouă direcție pentru turismul din Cua Lo. Acum, turiștii vin în acest oraș de coastă nu doar pentru a înota sau a savura fructe de mare, ci și pentru a se cufunda în spațiul patrimonial, pentru a afla mai multe despre istoria pământului prin ritualuri solemne și cântece populare simple pe malul mării.
Țesutul brocartului din sursa moștenirii.
Privind în urmă la peisajul cultural al orașului Nghe An astăzi, nu putem să nu fim mândri că „comoara” patrimoniului cultural imaterial național a ajuns la 15 ani. Fiecare patrimoniu este o piesă strălucită care împletește tapiseriei culturii patriei președintelui Ho Și Min.
Înainte ca industria de prelucrare a anghilei și Festivalul Templului Mai Bang să fie recunoscute, Nghe An își pusese deja amprenta printr-un sistem divers de patrimoniu, care se întindea de la zonele joase până la zonele înalte. Aceasta include frumusețea deosebită a țesăturilor tradiționale de brocart ale poporului thailandez; caracteristicile culturale unice ale Ceremoniei de Bun Venit cu Tunetul poporului O Du; solemnitatea artei tobelor sacrificiale Yen Thanh; și profunzimea intelectuală a scrierii thailandeze antice a lui Nghe An.
De asemenea, nu putem să nu menționăm sărbătorile devenite simboluri spirituale ale acestui ținut, precum: Festivalul Templului Cờn (sectoria Quỳnh Mai), Templul Quả Sơn (comuna Bạch Ngọc), Templul Chín Gian (comuna Quế Phong), Templul Bạch Mã (comuna Kim Bảhỳnhệ Ngọm Ngọm), comuna), Templul Ông Hoàng Mười (comuna Hưng Nguyên), Templul Yên Lương (secția Cửa Lò), Templul Nguyễn Cảnh Hoan (comuna Lương Sơn) și ritualul Xăng Khan, impregnat cu viața și sentimentul uman al regiunii occidentale...
Pentru ca aceste situri de patrimoniu să devină cu adevărat o forță motrice pentru dezvoltare, avem nevoie de o strategie de conservare strâns legată de tendințele contemporane. Conservarea nu înseamnă „înghețarea” patrimoniului în muzee, ci mai degrabă readucerea lui la viață și asigurarea mijloacelor de trai pentru comunitate. Pentru industria de prelucrare a anghilei, este vorba despre construirea unui lanț valoric de la satul meșteșugăresc până la masa de seară, aplicând tehnologia pentru standardizarea proceselor, păstrând în același timp esența folclorică. Pentru festivalurile tradiționale, este vorba despre ridicarea nivelului de organizare a acestora, transformând fiecare festival într-un produs turistic cultural unic, cu atractivitate pe tot parcursul anului.
În atmosfera vibrantă a Anului Nou Lunar, pe măsură ce mulțimile se adună la festivalurile și sărbătorile de primăvară, mândria pentru moștenirea nou dobândită pătrunde în fiecare poveste de la începutul anului. Moștenirea lăsată de strămoșii noștri este o comoară neprețuită, iar prețuirea și permiterea acestor valori să înflorească în viața de astăzi este modul nostru de a arăta recunoștință față de rădăcinile noastre și de a continua cântecul mândru al oamenilor din Nghe An. Fie ca acest flux cultural să continue să curgă, precum râul Lam, hrănind neobosit sufletele și dând aripi aspirațiilor patriei noastre de a atinge noi culmi în această nouă eră.
Sursă: https://baonghean.vn/vi-que-tinh-dat-hoa-di-san-10324511.html
Comentariu (0)