Pisica neagră

După ce am citit povestiri scurte traduse și publicate sporadic în ziare și reviste literare în ultimii ani, recitirea celor 28 de povestiri scurte selectate din colecția „Pisica neagră” (tradusă de Nguyen Thong Nhat, Editura Thuan Hoa - 2023) evocă în continuare același sentiment de încântare și o impresie stranie și captivantă atunci când întâlnesc autori literari japonezi moderni și contemporani.

Am ales să citesc mai întâi „Urăsc alcoolul” pentru că nu puteam ignora numele autorului. Cititorii vietnamezi sunt probabil familiarizați cu capodopera „Nu mai este om” de Dazai Osamu, un scriitor celebru aparținând „școlii necinstite” de după al Doilea Război Mondial, cu tendințe rebele și autodistructive, reflectate în tragedia propriei vieți. „Am băut două zile la rând. Alaltăieri noapte și ieri, am băut continuu două zile. În această dimineață a trebuit să lucrez, așa că m-am trezit devreme, m-am dus la baie să mă spăl pe față și am văzut brusc o cutie cu 4 sticle. În două zile am terminat 4 cutii.” „Urăsc alcoolul” este, în esență, o reflecție asupra luptei de a gestiona acele sticle de alcool cu prietenii, dar cititorul regăsește stilul său familiar de scriere, umoristic și melancolic, exprimând disperarea în cel mai veridic mod, sentimentul de a fi pierdut în lumea umană.

Am citit și „Pisica neagră”, o povestire scurtă de Shimaki Kensaku care servește drept titlu cărții. O pisică mascul, neagră, de o dată și jumătate mai mare decât o pisică obișnuită, maiestuoasă, „singură, dar arogantă și mândră, plină de spirit de luptă...”, „dacă ar fi om, cu siguranță ar fi un lord”. „În timp ce specia ei josnică și lingușitoare are locuri calde unde să doarmă și este hrănită, ea este abandonată”. Pisica neagră disprețuită este în cele din urmă ucisă, „Mama a avut grijă de ea”, dispărând rapid, „lăsându-i doar pe cei umili să pândească prin preajmă”. Intriga simplă despre o pisică exprimă oboseală și ură față de căile lumii, precum și un protest tăcut împotriva societății contemporane, o societate „plictisitoare și stupidă ca o boală care pare să nu se vindece niciodată”.

Astfel, cititorul întâlnește 28 de figuri literare care nu sunt neapărat autori celebri sau cunoscuți, ci au fost alese aleatoriu de un „cititor obișnuit care se bucură și studiază” pentru a oferi o perspectivă mai largă și mai bogată asupra literaturii japoneze moderne și contemporane. Multe povestiri scurte au o tentă detectivistică (Noaptea în câmpul cu spini, Păianjenul, Anihilarea, Barbarul, Talpa piciorului); un stil misterios și fantastic (Oul); realism social (Libelula fără cap, Tristețea umană...). Și mai ales, există povestiri scurte despre dragoste împletită cu frumusețea pierderii, a nedreptății și a melancoliei (Tabloul brodat, Tranziția, Reproducerea artificială, În sezonul ploios...).

Povestirile scurte din colecția „Pisica neagră” au fost scrise din a doua jumătate a Restaurației Meiji până în prima jumătate a erei Showa, o perioadă care marchează formarea școlilor literare moderne și contemporane din Japonia. Ele reflectă puternica integrare și schimb cultural dintre Japonia și Occident, nu doar realitățile și evoluțiile socio -politice din Japonia în perioada de tranziție a reformei și deschiderii către lume, ci servesc și ca o oglindă a atitudinilor ideologice complexe ale scriitorilor japonezi.

Am citit opere celebre ale literaturii japoneze moderne traduse în vietnameză, precum „Țara zăpezilor” de Kawabata, „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami și „Lampa nu aruncă umbră” de Watanabe Jyun-ichi, printre altele. Cu toate acestea, majoritatea acestor opere sunt de obicei traduse din engleză, franceză sau rusă, și foarte puține sunt traduse direct din japoneză, care este adesea destul de complexă și ambiguă. Prin urmare, traducerea lui Nguyen Thong Nhat din textul original japonez, oferind cititorilor pagini de proză înălțătoare, radiantă, subtilă și melancolică, este un efort extrem de lăudabil. Și mai îmbucurător este faptul că Hue are acum un alt traducător literar desăvârșit.

Sursă