O altă modalitate de a onora alfabetul Nôm.

Poetul Che Lan Vien, în cartea sa *Gândindu-mă mai mult la Nguyen*, a scris: „El a adus o contribuție la acea limbă/ (...)/ Așa că, timp de o mie de ani de acum înainte, luna limbii vietnameze va rămâne pentru totdeauna.” „Acea limbă” este alfabetul Nom, iar „luna limbii vietnameze” la care se referă Che Lan Vien este *Truyen Kieu* - o capodoperă a marelui poet Nguyen Du, mândria literaturii vietnameze pe scena literară internațională.

Felicitări. Pictură în cerneală. Pictură realizată de artistul Vo Trinh Bien.

După cum știe toată lumea, strămoșii noștri, dorind să pună capăt împrumutului de caractere chinezești, au creat un sistem de scriere pentru a reprezenta sunetele limbii vietnameze - numit chữ Nôm. Pe baza caracterelor chinezești, au folosit aceste caractere ca prefixe pentru a crea chữ Nôm - scrierea fonetică a limbii vietnameze. Cu toate acestea, deoarece vietnameza este o limbă polisilabică, un singur caracter chinezesc nu putea reprezenta toate silabele, așa că strămoșii noștri au combinat flexibil două caractere chinezești pentru a crea un nou caracter chữ Nôm. Acest nou caracter chữ Nôm reprezintă parțial sunetul și parțial semnificația. Mai mult, în câteva cazuri, strămoșii noștri au folosit mai multe caractere chinezești pentru a reprezenta un singur sunet chữ Nôm. Analiza de mai sus arată că chữ Nôm a fost dezvoltat de strămoșii noștri pe baza caracterelor chinezești. Caracterele chinezești sunt învelișul exterior al limbii chữ Nôm. Pentru ca chữ Nôm să-și reprezinte conținutul interior, are absolut nevoie de învelișul exterior al caracterelor chinezești. Acest lucru explică de ce generațiile ulterioare au clasificat chineza și chữ Nôm ca aparținând aceluiași grup. Pentru că, dacă renunți la caracterele chinezești (învelișul exterior), nu poți vedea conținutul din interiorul alfabetului Nôm. Cu alte cuvinte, alfabetul Nôm nu poate avea sens fără învelișul exterior de caractere chinezești care să exprime acel sens.

Deși dezvoltarea sa a fost incompletă și încă depindea de caracterele chinezești, alfabetul Nôm și-a pus cândva amprenta în istoria Vietnamului ca limbă națională – alfabetul limbii vietnameze, un statut pe care caracterele chinezești nu l-au atins niciodată în țara noastră. Literatura Nôm s-a dovedit, de asemenea, superioară literaturii chineze. Tradiția literară Nôm a produs câțiva autori remarcabili, cum ar fi Nguyễn Trãi, Nguyễn Bỉnh Khiêm, Đoàn Thị Điểm, Nguyễn Gia Thiều, Nguyễn Du, Hồồễn Du, Hồồn Nguy... Quốc âm thi tập al lui Trãi, Bạch Vân Quốc ngữ thi tập al lui Nguyễn Bỉnh Khiêm, Chinh phụ ng al lui Đoàn Thị Điểm, Chinh phụ ng (traducerea lui Đoàn Thị Điểm), Cung oán al lui Nguyễn Gia Thiều ngâm khúc, Truyện Kiều al lui Nguyễn Du, Xuân Hương thi tập a lui Hồ Xuân Hương...

Dezvoltarea înfloritoare a literaturii în alfabetul Nôm, atât din punct de vedere al conținutului ideologic, cât și al valorii artistice, este o expresie puternică a mândriei naționale și cea mai clară dovadă a aspirației strămoșilor noștri de a construi o civilizație independentă. Prin capodoperele menționate anterior ale poeziei Nôm, „alfabetul limbii noastre”, alfabetul Nôm a fost ridicat la un statut înalt de către literații vietnamezi. Nu mai este un alfabet „brut, ilizibil”; Nôm a devenit un mijloc de creație literară. Multe opere literare Nôm au atins apogeul artei lingvistice, o sursă de mândrie pentru literatura noastră națională.

Conștient de dualitatea dintre scrierea sino-vietnameză și cea vietnameză, artistul Vo Trinh Bien din Da Lat și-a exprimat dragostea pentru „scrierea limbii vietnameze” transformând caracterele vietnameze în opere de artă captivante și iscusite. Pe foi mari de hârtie roki, folosind doar vârful degetelor și cerneală, aceste picturi caligrafice apar una după alta, pline de farmec. Iată caracterul pentru „mamă”, compus din radicalul pentru „femeie” și caracterul pentru „frumusețe”. „Mamă” în scrierea vietnameză este un caracter ideografic, ceea ce înseamnă că „mamă” se referă la o femeie frumoasă. Există caracterul pentru „dragoste”. Strămoșii noștri foloseau caracterul pentru „slab” (yếu) în partea de sus, ascuns de radicalul pentru „feminin” și caracterul pentru „femeie” în partea de jos pentru a exprima „dragoste”. „Dragostea” în scrierea vietnameză este atât fonetică, cât și ideografică. „Dragostea” este emoția pe care o femeie o păstrează ascunsă în inima ei. Strămoșii noștri au creat și caracterul pentru „sărbătoare”, care are multe semnificații. „Mừng” (a se bucura/a sărbători) este alcătuit din caracterul „tâm” (inimă/minte) și caracterul „minh” (luminos), ceea ce înseamnă că cineva ar trebui să se bucure atunci când inima cuiva rămâne pură și luminoasă. Ar trebui să se bucure când cineva posedă o înțelepciune iluminată. Ar trebui să se bucure când o națiune are un conducător înțelept...

Potrivit artistului Vo Trinh Bien, desenul său al unor personaje Nôm individuale, așa cum este menționat mai sus, este o repetiție pentru un proiect pe termen lung în viitorul apropiat: desenarea unei versiuni complete a Povesții lui Kieu – capodopera marelui poet Nguyen Du. Povestea lui Kieu este un poem narativ în alfabetul Nôm, format din 3.254 de versuri lục bát (șase-opt). Nu este doar „Cartea Poeziei” poporului vietnamez, ci și afirmarea identității vietnameze de către Nguyen Du prin alfabetul Nôm – un alfabet care exprimă aspirația strămoșilor noștri pentru independență lingvistică. Prin alfabetul Nôm, strămoșii noștri au afirmat încă o dată că aceasta este alfabetul limbii vietnameze, înțelepciunea poporului vietnamez.

Sursă: https://baolamdong.vn/van-hoa-nghe-thuat/202505/them-cach-ton-vinh-chu-nom-72b0af9/