Pentru că o meriți…

Cunosc multe femei care nu cumpără niciodată nimic valoros pentru ele în viața lor, nici măcar nu îndrăznesc să mănânce un bol de pho. Toată viața lor se preocupă doar de cum să aibă grijă de tot ce ține de familie, cum să economisească cât mai mulți bani. Nu trăiesc pentru ele însele, ci mereu pentru soții și copiii lor. Sunt prezente, dar trebuie să se îngrijoreze mereu de mâine, poimâine, să se îngrijoreze de tot ce va urma, de teama că se vor întâmpla lucruri rele.

Mama mea este una dintre ele. Întreaga ei viață este asociată cu sacrificiul tăcut pentru soțul și copiii ei. Chiar și când îmbătrânește, încă stă și își face griji pentru fiecare copil, supărată pentru că unul dintre ei are o viață nesatisfăcătoare. Firea îngrijorătoare este înrădăcinată în sângele ei și la fel este și gospodăria ei. Nu-și cumpără niciodată nimic, regretă mereu că a cheltuit bani, chiar și atunci când copiii îi cumpără, o ceartă de ce cumpără lucruri atât de scumpe, nu pleacă nicăieri. Toți copiii ei o sfătuiesc, mamă, câți ani mai ai de trăit, de ce trebuie să fii cumpătată, să mănânci ce vrei, să cumperi ce vrei, pur și simplu ieși și distrează-te, nu-ți mai face griji, copiii sunt mari, au soții și soți, fiecare are grijă de el însuși. Mama zâmbește trist: ce poți face, asta e natura umană.

A fost o vreme când am considerat că e frumos, bun, l-am considerat un sacrificiu necesar al unei mame, al unei soții. Apoi, de multe ori am plâns singură din cauza resentimentelor, știa soțul meu despre sacrificiul meu, au înțeles copiii mei? Nu. Nimeni nu a înțeles sacrificiul meu. La masa de seară, toată mâncarea delicioasă era rezervată soțului și copiilor mei, ei îl considerau evident. Când cumpăram haine, cumpăram mereu pentru copiii mei, apoi soțului meu, timp de câțiva ani eu însămi nu mi-am cumpărat o cămașă nouă pentru că îmi părea rău pentru bani, pentru că simțeam că nu este necesar, nu mergeam nicăieri... Apoi resentimentele se tot adunau, se adunau din ce în ce mai mult, când nu am mai putut suporta, mă certam cu soțul meu, plângeam din nou. Soțul meu nu a înțeles, doar s-a supărat și a spus că oamenii sunt nerezonabili, oameni care ar face probleme la cel mai mic lucru.

Am suportat acele dureri singură, le-am îndurat singură și mi-am jelit soarta. Până într-o zi, când o soră apropiată a murit, moartea ei m-a făcut să realizez cât de nechibzuit era să mă sacrific pentru alții. Viața ei era clar în fața ochilor mei, o viață de sacrificiu pentru a avea grijă de soțul și copiii ei, pentru a munci și a economisi bani, pentru a-și construi o carieră. Chiar și în ultimele ei zile de luptă împotriva cancerului, fiind imobilizată la pat, primul lucru pe care l-a spus când a deschis ochii a fost: Ai mâncat deja, Khang? În ziua în care a murit, când pregătea hainele pentru incinerare, oamenii descopereau un dulap întreg de haine cu etichetele încă puse. Le cumpărase și le lăsase acolo fără să aibă măcar ocazia să le poarte. Nu și-a dat niciodată timp să se odihnească, să iasă și să le poarte.

M-am văzut în viața ei. Am înțeles că să muncești din greu, să-ți faci mereu griji pentru soțul și copiii mei, care e rostul? Viața omului e foarte scurtă, nimeni nu știe când va fi ultima lui zi. Fiecare persoană se naște o singură dată, trăiește o singură dată, de ce să se chinuie, de ce să aștepte ca alții să o iubească în loc să se iubească pe sine. Așa că am decis să mă schimb. Trebuia să trăiesc o viață diferită de cea a mamei mele, diferită de cea a prietenei mele. Am început să-mi ascult mai mult corpul. Să mă culc devreme. Să mănânc ce-mi place. Să cumpăr ce-mi place. De fiecare dată când sunt plătită, primul lucru pe care îl fac este să mă recompensez cu ceva ce-mi place. Am început să-mi pese mai mult de aspectul meu. Am început să zâmbesc mai mult. Am început să deleg sarcini soțului și copiilor mei. Și am început să-i ignor când nu făceau ce voiam eu. Copilul curăță podeaua murdară. Nu contează. Trebuie să învețe să-și facă singură treaba. Soțul calcă hainele neglijent. Nu contează, sunt hainele lui, dacă vrei să porți haine îngrijite, trebuie să le faci singură. La început, soțul și copiii mei au reacționat puternic pentru că erau obișnuiți să fie serviți. După un timp, au încetat să se mai plângă. Acum fiica mea știe să-și gătească singură mâncarea când o vede pe mama ei ocupată la treabă. Acum soțul meu nu se mai plânge când o vede pe soția lui stând în oglindă și aplicându-și loțiune înainte de culcare. Lumea se va schimba când ne vom schimba și noi.

Se apropie 20 octombrie, știu că multe femei așteaptă cadouri de la iubiții, soții și copiii lor. Apoi va fi momentul în care vor face poze pentru a le arăta pe Facebook. Desigur, este o fericire să fii ținută minte și să primești cadouri în această zi de sărbătoare. Dar dacă nu ai niciunul, nu fi tristă, de ce nu cumperi cadoul care îți place și nu ți-l oferi ție însăți, pentru că îl meriți.

Sursă