„Viața în vânt și praf”, un roman al scriitoarei Nguyen Phan Que Mai, a fost lansat în Vietnam la mijlocul lunii decembrie și este considerat unul dintre cele mai reușite romane care explorează cu îndrăzneală acest subiect.
„Nguyen Phan Que Mai” și „Viața de vânt și praf” sunt, fără îndoială, două cuvinte cheie care au atras o atenție considerabilă din partea cititorilor apropiați și îndepărtați în ultimele zile. Nguyen Phan Que Mai (născută în 1973) este o autoare renumită nu doar în Vietnam, ci și-a lăsat o amprentă semnificativă și asupra literaturii internaționale. Viața lui Que Mai, bogată în experiențe din copilăria sa timpurie, a hrănit în ea o multitudine de povești, gânduri, rezistență și hotărârea de a se ridica deasupra adversității și de a se afirma.
Fiică din multe regiuni diferite: Ninh Binh, Nghe An, Bac Lieu ... și timp de mulți ani, Que Mai și familia sa au trăit și au lucrat în diverse țări: Bangladesh, Filipine, Belgia, Indonezia, Kârgâzstan... Acest mediu multinațional și multicultural a ajutat-o să acumuleze experiență de viață, să-și lărgească orizonturile și să dobândească o înțelegere profundă a identității sale, a sentimentului de apartenență și a granițelor delicate dintre patria sa și o țară străină.
În cadrul acestei schimbări geografice și culturale, Nguyen Phan Que Mai a dezvoltat o perspectivă multifațetată, profundă și bogată în dialog: privind Vietnamul din interior, prin memorie, și din exterior, prin distanța necesară a cuiva care a călătorit departe. În opera creativă a lui Que Mai, războiul și urmările sale nu sunt doar teme, ci o obsesie istorică și culturală tulburătoare. „Viața în vânt și praf” este cea mai clară întruchipare a acestei abordări.
„Viață prăfuită” a fost publicată pentru prima dată în limba engleză în 2023 sub titlul „Copil de praf”. Ea a ales să scrie în limba engleză pentru a aduce o operă cu decoruri și personaje vietnameze mai aproape de cititorii internaționali; iar acum, traducând lucrarea în vietnameză și publicând-o în Vietnam, speră să-și readucă „copilul spiritual” la rădăcini.
Scriitoarea Nguyen Phan Que Mai a împărtășit: „Pentru a mă pregăti pentru această întoarcere, am investit mult timp și efort în traducerea în vietnameză a romanului «Vieții în vânt și praf». Am vrut ca această carte să aibă propriul meu stil de scriere și propriul meu spirit, nu să fie doar o traducere. De-a lungul celor șapte ani pe care i-am petrecut scriind acest roman, am visat la această zi - ziua în care ideea mea s-a născut pe pământ vietnamez.”
„Viața în vânt și praf”, lungă de aproape 500 de pagini și împărțită în 21 de capitole, se învârte în mare parte în jurul a două decoruri: „Saigon, 1969” și „ Ho Chi Minh City, 2016”. Mulți cititori sunt captivați de structura duală a cronologiei romanului. În 1969, două surori își părăsesc satul pentru a lucra ca fete în bar în Saigon, distrând soldați americani. În 2016, Dan, un fost pilot american de elicopter, se întoarce în orașul Ho Chi Minh, încercând să-și alunge regretele pentru acțiunile sale din timpul războiului și să o găsească pe fosta sa iubită, Kim. Între timp, Phong este unul dintre miile de copii metiși abandonați de mamele lor vietnameze și de tații americani. În ciuda unei copilării dificile pline de sărăcie și rușine, el rămâne hotărât să-și găsească părinții. Pe măsură ce viețile lor se împletesc, secretele sunt dezvăluite treptat.
Perspectiva din „Viața în vânt și praf” se concentrează asupra vieților persoanelor marginalizate: copii de rasă mixtă, femei forțate să facă alegeri dure de supraviețuire și veterani care poartă povara traumei psihologice pentru tot restul vieții.
Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale romanului „Vieții în vânt și praf” este transformarea copilului metis vietnamez-american de la un simplu „detaliu minor” al istoriei în centrul poveștii. Timp de mulți ani, copiii metiși au apărut în literatură și film ca victime ale războiului sau obiecte ale compătimirii. Nguyen Phan Que Mai merge dincolo de această perspectivă. Ea nu numai că descrie durerea discriminării, dar plasează și personajele metise în alegeri specifice, uneori controversate, forțând cititorul să le vadă ca subiecți morali - deși răniți și imperfecți.
„Viața în vânt și praf” nu evocă sentimente de pesimism sau disperare; dimpotrivă, inspiră un spirit de toleranță, iertare pentru păcatele trecute și dragoste și responsabilitate față de viața prezentă. Prin urmare, „Viața în vânt și praf” este cu adevărat o poveste specifică vietnameze, chiar dacă este scrisă în engleză, și este, de asemenea, un fel de narațiune națională, evidențiind caracterul cultural și poporul vietnamez care, în ciuda greutăților, și-a păstrat frumusețea unică. Cred că cititorii autohtoni vor îmbrățișa cu entuziasm acest stil de povestire, deoarece, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu toții împărtășim un trecut comun care trebuie împărtășit și înțeles.
Criticul Mai Anh Tuan
La un nivel mai profund, „Viața în vânt și praf” ridică problema identității. Identitatea în această lucrare nu se referă la căutarea unor fapte biologice sau juridice, ci mai degrabă la un proces de interogare constantă. Personajele se confruntă constant cu întrebarea „Cine sunt eu?”, într-un context social care nu este încă pregătit să accepte hibriditatea și diferența. Prin aceasta, Nguyen Phan Que Mai arată că războiul nu numai că distruge spațiile de locuit, dar spulberă și cadrele de referință fundamentale care îi ajută pe oameni să se definească.
Personajele feminine din „Viața în vânt și praf” deschid și ele o abordare demnă de remarcat. În loc să le idealizeze sau să le moralizeze, autoarea alege o perspectivă existențială, arătând că aceste femei există într-o situație în care fiecare alegere este o pierdere. Dezvoltarea personajelor în roman nu își propune să justifice sau să condamne, ci mai degrabă ridică întrebări emoționante despre responsabilitatea socială și standardele morale formate în contextul neobișnuit al războiului.
Este demn de remarcat faptul că Nguyen Phan Que Mai nu transformă aceste femei în „simboluri ale suferinței”. Ele sunt prezentate cu contradicții interne depline, atât slabe, cât și puternice, împovărate de vinovăție, dar care au nevoie să trăiască pentru ele însele. Această abordare ajută „Viața în vânt și praf” să evite o narațiune unilaterală, extinzând în același timp sfera umanistă a operei.
În portretizarea veteranilor americani, „Viața în praf” ridică o problemă sensibilă, dar necesară, în literatura postbelică: trauma psihologică a celor care au comis acte de violență. Trauma psihologică din lucrare nu este văzută ca „ispășire”, ci ca o realitate psihologică ce trebuie recunoscută. Această abordare permite operei să deschidă un dialog mai complex despre responsabilitatea personală, consecințele războiului și limitele judecății morale.
Din punct de vedere structural, împletirea a două linii temporale din roman reflectă cu acuratețe logica operațională a memoriei postbelice. Trecutul din „Viața în vânt și praf” nu se închide, nu stă latent în istorie, ci se infiltrează continuu în prezent, influențând alegerile și acțiunile personajelor. Această structură neliniară îl ajută pe cititor să înțeleagă mai bine natura „nedormită” a perioadei postbelice – o stare cu care societatea trebuie să continue să se confrunte direct. Romanul îl ține pe cititor în suspans, urmărind și speculând cu fiecare pas al personajelor și modul în care autorul împletește și conectează firele narative. În cele din urmă, autorul permite compasiunii umane, iertării și împărtășirii să prevaleze, conectându-le pe toate între ele.
Desigur, „Viața în vânt și praf” nu este un roman perfect din toate punctele de vedere. Cititorii exigenți pot observa pasaje cu un ritm lent și detalii care servesc drept indicii clare ale narațiunii. Cu toate acestea, per total, este o operă serioasă, cu o gândire artistică consecventă și o conștientizare clară a subiectului său.
Un act lăudabil, așa cum a împărtășit Nguyen Phan Que Mai, este acela că, în semn de recunoștință față de pământul care i-a hrănit visele din copilărie, a donat toate redevențele primite din prima tipărire a cărții „Viața în vânt și praf” din Vietnam organizației non-guvernamentale Room to Read Vietnam, pentru a construi și a administra o bibliotecă la școala primară Tran Quoc Toan din Bac Lieu.
În contextul literaturii vietnameze contemporane, unde problemele postbelice trebuie din ce în ce mai mult reexaminate cu o atitudine sobră și multilaterală, „Viața în vânt și praf” de Nguyen Phan Que Mai este o prezență remarcabilă, suficientă pentru a deschide dialoguri necesare despre cum trăim și vom trăi cu trecutul.
„Dust Child”, publicată pentru prima dată în limba engleză în 2023, a fost publicată de atunci în 25 de limbi. A câștigat premiul She Reads pentru cel mai bun roman istoric în 2023. Înainte de aceasta, cartea a obținut și alte distincții, printre care: a fost nominalizată la Premiul Edward Stanford pentru ficțiune bazată pe locuri; a fost desemnată Cel mai bun roman internațional al anului de către Apple Books Canada; a fost desemnată Cea mai bună carte a anului de către Reader's Digest, Cosmopolitan, Buzz Magazines și Book Riot; și a fost desemnată Cea mai bună carte a lunii/sezonului de către Los Angeles Times, Amazon, Library Journal, Chicago Review of Books, Ms. Magazine, BookPage, The Times, The Australian Women's Weekly, Sydney Morning Herald și Apple Books.
Sursă: https://baonghean.vn/doi-gio-bui-and-hanh-trinh-kiem-tim-can-tinh-10316721.html
![[Foto] Primul Congres al Sindicatului Științei și Tehnologiei din Vietnam](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fvphoto.vietnam.vn%2Fthumb%2F1200x675%2Fvietnam%2Fresource%2FIMAGE%2F2025%2F12%2F24%2F1766552551054_ndo_tr_img-1801-jpg.webp&w=3840&q=75)
Comentariu (0)