Aceste versuri m-au determinat să pornesc spre munții înalți pentru a învăța despre instrumentul muzical cu coarde rotunde din regiunea de graniță. Nu este o coincidență faptul că poetul Pờ Sảo Mìn a inclus imaginea instrumentului muzical cu coarde rotunde în poemul său; este însăși inima poporului Pa Dí, mândria Pa Dí în ținutul lor Mường.
Acum optzeci și cinci de ani, câteva familii Pa Dí din zona Tung Chung Pho s-au mutat în zona Lung Vai (acum parte a comunei Ban Lau) pentru a defrișa terenuri și a-și stabili mijloacele de trai. În acest nou ținut, numit Ban Sinh, locuitorii Pa Dí au depășit nenumărate dificultăți, transformând un pământ cândva acoperit de stuf într-un sat prosper, cu dealuri luxuriante de ceai verde, câmpuri de orez copt și plantații de ananas auriu parfumat. Astăzi, Ban Sinh seamănă cu un oraș de munte, cu case moderne cu mai multe etaje, iar viața locuitorilor Pa Dí este din ce în ce mai confortabilă și prosperă.
Lângă orezăriile încărcate cu cereale din satul Ban Sinh, Phu Thi Phuong și alte femei Pa Di din cătun, îmbrăcate în costume tradiționale - bluze negre, brățări de argint și pălării în formă de acoperișuri de case - cântă cântece populare care laudă frumusețea patriei lor.
Ținând în mână un instrument cu gât rotund – un instrument muzical tradițional al poporului Pa Dí – dna Phương a spus: „Când se cântă cântece populare Pa Dí, instrumentul cu gât rotund este indispensabil. Sunetul instrumentului și cântatul se îmbină pentru a exprima pe deplin frumusețea cântecelor populare Pa Dí. Poporul Pa Dí, indiferent unde merge, își poartă întotdeauna instrumentul cu gât rotund pentru a cânta în timpul liber și în timpul sărbătorilor etnice.”
Am observat că instrumentul pe care îl ținea în mână doamna Phuong avea o placă de rezonanță rotundă, asemănătoare cu luna. Avea patru corzi, iar placa de rezonanță era pictată și sculptată cu imaginea unui dragon zburător. Gâtul era din lemn, lung de aproximativ 40 cm, iar capul era decorat cu o bucată de lemn în formă de inimă.
Dna Phuong a explicat că, conform credințelor poporului Pa Di, dragonul simbolizează puterea, norocul și prosperitatea. Prin urmare, încă din cele mai vechi timpuri, când făceau lăuta rotundă, bătrânii sculptau pe ea imagini cu dragoni, modelând gâtul astfel încât să semene cu capul unui dragon, sperând că sunetul lăutei va aduce bucurie, abundență și fericire. Unele lăute rotunde au sculptat un singur dragon, în timp ce altele au doi dragoni zburători, împreună cu numeroase modele care formează o bordură circulară pe suprafața instrumentului.
Ieșind din zona Bản Sinh, am străbătut pante lungi până la orașul de munte Mường Khương. În satul Chúng Chải B, comuna Mường Khương (fostul oraș Mường Khương), când se menționează oamenii Pa Dí care sunt cei mai buni muzicieni și cântăreți din regiune, toată lumea îl cunoaște pe artistul Pờ Chin Dín.
Dna Dín a spus că încă de mică a auzit cântece populare cântate de bunica și mama ei, așa că dragostea ei pentru muzica populară i-a fost înrădăcinată în sânge. Mai ales la vârsta de 15 ani, știa deja să cânte la citeră și să cânte cântece populare ale grupului său etnic.
Potrivit artizanului Pờ Chin Dín, indiferent de cântecul popular interpretat, instrumentul cu coarde rotunde este indispensabil. Pe măsură ce instrumentul cântă, versurile cântecului popular se înalță, dulci și emoționante.
În povestea despre instrumentul cu gât rotund și cântecele populare ale poporului Pa Dí, artizanul Pờ Chin Dín a povestit că aceste cântece populare sunt foarte bogate, dar traducerea versurilor cântecelor antice în limba vietnameză comună este foarte dificilă. Pe lângă cântece de leagăn, cântece de dragoste cu chemare și răspuns și cântece de nuntă, există și cântece populare care laudă frumusețea patriei și a țării, precum și cântece despre munca zilnică, cum ar fi: cântece despre plantarea porumbului în ianuarie, despre plantarea fasolei în februarie, despre festivalul Thanh Minh în martie și despre semănatul răsadurilor de orez în aprilie...
Mai mult, în cântecul „Doisprezece luni”, locuitorii tribului Pa Dí cântă despre diverse flori: „În ianuarie, înfloresc florile de piersic; în februarie, înfloresc flori parfumate; în martie, înfloresc crizantemele...; în mai, arănd câmpurile de sus și grăpând câmpurile de jos; în iunie, înfloresc plantele de orez...; în septembrie, înfloresc spicele aurii de orez; în octombrie, înfloresc florile de piatră...; în decembrie, primind oaspeții.” Unele dintre florile din cântec nu au nume vietnameze comune, așa că numele lor nu pot fi traduse.
În timpul unei vizite la Muong Khuong, am avut ocazia să-l întâlnesc pe poetul Po Sao Min, din grupul etnic Pa Di, care a scris celebra poezie „Copacul cu două mii de frunze”. În ciuda vârstei sale înaintate, poetul Po Sao Min continuă să scrie poezie cu sârguință, profund preocupat de cultura sa etnică.
Poetul Pờ Sảo Mìn a spus că instrumentul cu coarde rotunde este „sufletul” poporului Pa Dí, iar cântecele populare sunt însăși esența poporului Pa Dí. Cu toate acestea, astăzi în regiunea Mường, doar câțiva meșteri în vârstă știu să cânte la instrumentul cu coarde rotunde și să interpreteze cântece populare. Doamna Thào Phủng Din și doamna Thào Phủng Chấn au ambele peste 70 de ani, vocile lor nemaifiind la fel de puternice ca înainte. Doamna Pờ Chin Dín și doamna Tung Chá Sến au și ele trecut de șaizeci de ani. În regiunea Mường, există acum puțini oameni care știu să facă instrumente cu coarde rotunde. Tinerii Pa Dí nu sunt interesați de cântece populare. Prin urmare, conservarea cântecelor populare Pa Dí este foarte dificilă.
Pentru poetul Pờ Sảo Mìn, dragostea sa pentru identitatea culturală, dragostea pentru instrumentul cu coarde rotunde și dragostea pentru cântecele populare sunt exprimate în poezia sa, inclusiv în poezia „Țara mea e verde cu un instrument cu coarde rotunde”, care a fost pusă pe muzică de compozitorul Trọng Đài. În poem, imaginea instrumentului cu coarde rotunde simbolizează frumusețea patriei și a țării sale, o sursă de mândrie pașnică și recurentă.
„Muong Khuong este foarte albastru, ca cerul”.
Bordura verde este atât de verde, încât dă viață.
Ca luna plină, ca soarele cald al dimineții.
Patria mea e o melodie verde, rotundă.
Există un est roșu
„Țara mea e verde, o melodie perfectă.”
Am părăsit ținutul Muong în timp ce ultimele raze ale soarelui apus aruncau o lumină ca un evantai prin crăpăturile zimțate ale munților stâncoși, revărsându-se în valea luxuriantă și verde. De-a lungul drumului șerpuitor și în pantă, femeile Pa Di care se întorceau de pe câmpuri vorbeau entuziasmate, fredonând cântece: „Hai să mergem, surorilor, hai să mergem împreună / Cărând plante verzi înapoi pentru a face îngrășământ / Îngrășământ pentru a hrăni porumbul și orezul / Numai atunci vom avea o viață prosperă...”
Sursă: https://baolaocai.vn/cung-dan-tron-nguoi-pa-di-post648331.html
Comentariu (0)