Râul Gianh în poezia predecesorilor noștri

(QBĐT) - În sistemul fluvial Quang Binh , râul Gianh este cel mai unic. Râul Gianh este cel mai lung, mai adânc și mai lat râu. Râul Gianh este râul cu cele mai multe repezișuri, cascade, brațe și bancuri de nisip. Din întreaga țară, râul Gianh este cel mai lung râu divizat, locul unde au avut loc cele mai aprige bătălii. Prin urmare, în Evul Mediu, mulți poeți au luat râul Gianh ca sursă de inspirație. Printre nume proeminente se numără: Le Thanh Tong, Thai Thuan, Nguyen Du, Cao Ba Quat, Phan Huy Ich, Nguyen Khuyen, Tung Thien Vuong... Poeziile antice despre râul Gianh au fiecare propriile caracteristici unice. Dacă aș putea alege 3 poezii preferate, aș alege: Linh Giang Hai Mon Lu Thu (Le Thanh Tong), Qua Linh Giang Ngu Thanh (Thai Thuan) și Do Linh Giang (Nguyen Du).

În drum spre cucerirea Sudului, după ce s-a oprit la estuarul râului Roon, inspirați să compună poemul Di Luan Hai Mon Lu Thu , regele Le Thanh Tong și nava sa au continuat să se îndrepte spre estuarul râului Gianh. Aici, regele a compus poemul Linh Giang Hai Mon Lu Thu (Șederea la estuarul râului Linh).

Text original chinezesc: Comoara muntelui se întoarce la mare și se leagănă/Pinii bătrâni din Bo Chinh stau în sălbăticie/Satul râului pur este acoperit cu o casă/Noii bambusuri de la trecătoarea străzii Triet sunt un semn/Vântul bate pe capul femeilor și ele șoptesc încet/Oamenii sunt toți prețioși și adevărul este departe/Învățăturile sfinte ale Sudului se răspândesc pretutindeni/Granița este cu siguranță o cale străină.

Parafrazez: „ Munții și mările sunt nemărginite/Încă din cele mai vechi timpuri, Bo Chinh a fost o zonă de frontieră/Acoperișurile de paie îmbrățișează cătunele/Steaguri de bambus acoperă grădinile de pe malul râului/Fetele își etalează talia de viespe/Vocile oamenilor de la țară sunt atât de ciudate încât nu pot înțelege nimic/Indiferent cât de departe este granița, tot merg/Să protejez țara, indiferent de greutăți ”.

Primele patru strofe descriu doar peisajul satului de-a lungul râului Gianh, cu acoperișuri de paie, garduri vii verzi de bambus, rustic, familiar, simplu, nimic special. Greutatea poemului este concentrată în ultimele patru strofe. Fata de la izvor își etalează talia de viespe, la prima citire pare normală, dar gândindu-ne cu atenție, observăm câteva aspecte neobișnuite. Acest detaliu ne spune că regele Le Thanh Tong și armata cuceritoare s-au oprit la râul Gianh pentru o perioadă destul de lungă, așa că au avut ocazia să meargă în amonte pe Linh Gianh pentru a observa, a explora , a admira.

Cu un „ochi perspicace”, autorul a descoperit: Fetele de pe cursul superior al râului Gianh „își etalau taliile de viespe” și, implicit, a comparat frumusețea naturală a fetelor satelor de pe cursul superior al râului Gianh cu frumoasele concubine îmbrăcate în haine elegante. Cuvântul „khoa” (care înseamnă a se etala) dovedește că fetele satelor de pe cursul superior al râului Gianh erau conștiente de frumusețea lor fizică la acea vreme.

Acest lucru dovedește, de asemenea, că zona rurală din amontele râului Gianh, în urmă cu mai bine de 600 de ani, era renumită pentru fetele sale frumoase. Autorul a mai descoperit: „Vocile oamenilor de la țară sunt atât de ciudate încât nu pot înțelege nimic ”. Cele două replici finale: „Indiferent cât de departe este granița, tot voi merge/ Nu-mi va păsa de greutățile pentru a proteja țara.” (Este demonstrată voința regelui în opera de conservare și extindere a teritoriului .)

A doua poezie pe care am ales-o este Qua Linh giang ngua thanh (Trecând întâmplător peste râul Linh, devenind poem) de Thai Thuan. Poetul Thai Thuan s-a născut în 1440 (anul morții necunoscut), a promovat examenul de doctorat în 1475 și a servit ca funcționar în timpul dinastiei Le Thanh Tong. Poezia lui Thai Thuan era nouă, unică și faimoasă la acea vreme. În poemul său An gia (Pustnicul), există două versuri extrem de moderne: Dong giang dieu nguyet vong qui Han/Chi linh canh van lac khu Tan (Privind luna pe râul Dong, uitând să te întorci la regele Han/Arătând norii pe muntele Chi, scăpând fericit de dinastia Qin ).

Recent, poetul Hoang Vu Thuat a plecat la „pescuitul vântului”. Acum mai bine de 500 de ani, poetul Thai Thuan a plecat la „pescuitul lunii”. Nu numai că a „pescuit luna”, poetul Thai Thuan a muncit din greu și pentru a „ară” „norii”. Nu credeți că poezia antică nu este modernă. Datorită acestui talent poetic, la înființarea Asociației Tao Dan, regele Le Thanh Tong l-a numit pe poetul Thai Thuan comandant adjunct. Poezia „Qua Linh Giang Ngu Thanh” a fost compusă de Thai Thuan la doar câțiva ani după poezia „Linh Giang Hai Mon Lu Thu” de Le Thanh Tong. Textul original chinezesc: Linh Giang, Giang Thuy Vang/Thanh Hieu Lo Trung Kinh/Bach Lo Trieu Thon Tuc/Thanh Son Vu Hidden/Yen Chung Khu Da Hoa/Thao Nhi Duong Quang Hoa/Thien Giao Tuy Nhan Tinh .

Parafrazez: „ Privind în sus spre apa râului Gianh/Trecând devreme pe vechiul drum, cerul este albastru/Mareea a înghițit piciorul digului/Ceața încă ascunde munții și dealurile îndepărtate/Focul de câmp eliberează fum/Iarba înconjoară cătunele de pe malul râului/Soarele răsare, dezvăluind zorii/Făcând ochii să se îmbete și să se trezească imediat ”. Trăsătura specială a acestei poezii este arta utilizării verbelor și a personificărilor. Acestea sunt verbul „thôn” (mareea încă înghite piciorul digului), verbul „hăn” (Ceața încă ascunde munții și dealurile îndepărtate), verbul „chưng” (Focul de câmp eliberează fum) și verbul „nhiều” (Iarba înconjoară cătunele de pe malul râului), făcând peisajul râului Gianh extrem de viu, atât real, cât și iluzoriu. Autorul este atât de absorbit de privit încât se trezește brusc când soarele răsare din mare.

A treia poezie pe care am ales-o este Do Linh Giang (Trecerea râului Gianh) de Nguyen Du. Textul original în chineză: Nisipul plat a ajuns în tărâmul apei și al cerului/Valurile vaste ale toamnei străvechi se traversează/O nouă privire asupra stâncii duce către marea vastă/Granița dinastiilor trecute este în mijlocul râului/Bătrânele frunze verzi ale celor trei armate nu mai există/Copiii învinși ai a sute de bătălii zac pe pământul verde/Băștinașii care au venit din Nord nu vor să fie separați/Acum doisprezece ani, acesta era același continent pentru mine .

Parafrazez: „ Plajă lungă, apă amestecată cu cer/Toamna aduce fum și valuri, nostalgică pentru vechiul chei/Privind în sus spre poarta îndepărtată a mării/În mijlocul liniei de graniță, ca și cum tocmai s-ar fi întâmplat asta/Merezele sunt pustii, frunzele galbene zboară/Sute de războaie, oasele au umplut râul/Știu oare oamenii de pe malul nordic/Acum treizeci de ani eram pe același continent? ”. Punctele principale ale acestei poezii se împart în două versuri reale și două versuri argumentative. După ce Ly Thuong Kiet a învins Champa (1075) și a stabilit două noi continente la sud de Pasul Ngang, râul Gianh a fost numit râul Linh (Linh Giang - adică râu sacru).

Însă abia în timpul războiului Trinh-Nguyen, care a durat mai bine de două sute de ani (1570-1786), numele Linh Giang a fost cu adevărat împlinit. Lupta pentru interesele grupurilor feudale a provocat o scenă de fratricid. Prin urmare, traversând râul Gianh, inima poetului era grea de tristețe. Autorul părea să audă mii de suflete nedrepte țipând. Autorul a surprins o perioadă istorică tragică a țării în două versuri profunde: „ Zedrezurile sunt pustii, frunzele galbene zboară / Sute de războaie, oasele sunt pline lângă râu ”. Aceste două versuri, împreună cu versetul „ Cadavrele a sute de familii ar trebui să fie meritul unei singure persoane” din „Elogiul pentru zece feluri de ființe vii” , au exprimat parțial ideologia antirăzboi a marelui poet Nguyen Du.

Râul Giang este un râu plin de legende, un râu istoric, cu o frumusețe poetică, maiestuoasă și misterioasă în același timp. De aceea, râul Gianh a fost dintotdeauna o sursă nesfârșită de inspirație pentru poeți, din trecut până în prezent.

Mai Van Hoan

Sursă: https://www.baoquangbinh.vn/van-hoa/202501/dong-song-gianh-trong-tho-cua-cac-bac-tien-boi-2224095/