„Librăria Poporului” - patru litere mari ieșeau întotdeauna în evidență în centrele districtelor și orașelor... aici mergeam adesea noi, elevii de liceu, în epoca subvențiilor. În Nha Trang, Librăria Poporului (aparținând Companiei de Editură de Carte de Stat Phu Khanh) ocupa un colț proeminent la intersecția aglomerată a străzilor Thong Nhat - Phan Boi Chau și Phuong Cau - Sinh Trung.
Eu și prietenul meu Binh Li (încăpățânați în toate, în afară de obsedați de cărți) stăteam adesea pe acolo, citind „pe ascuns” ore în șir fără să cumpărăm nimic (pentru că nu aveam bani). Simțind că îl deranjam prea mult pe librar, am sugerat: „Hai să venim o dată pe săptămână, e jenant să tot venim fără să cumpărăm nimic...” Pe neașteptate, el a ignorat ideea: „Jenă? Doamna știe că suntem aici doar ca să citim... pe ascuns, așa că îi este milă de noi și ne lasă să citim. Altfel, ne-ar fi dat afară de mult.”
 |
| Aceasta a fost cândva Librăria Poporului. Foto: VX |
Pe atunci, sufrageriile multor familii aveau de obicei rafturi de cărți sau biblioteci. Casele oficialilor aveau multe cărți politice , casele intelectualilor multe cărți de specialitate, iar casele profesorilor multe manuale școlare... Fie pentru că atât de mulți oameni iubeau cărțile, fie pentru că cărțile se vindeau doar în magazinele de stat, Librăria Poporului era atât de aglomerată încât puțini dădeau atenție școlarilor care se plimbau citind cărți acolo.
Eu și Binh Li frecventam atât de mult librăriile încât știam titlurile pe de rost: de la lucrări complete groase la volume subțiri de poezie, de la cărți de teorie politică la cărți despre cultivarea orezului și tehnicile de creștere a porcilor… Aici ne-am golit economiile acumulate de-a lungul multor luni pentru a cumpăra primele ediții ale antologiilor de Xuan Dieu, The Lu, Che Lan Vien… Întoarcerea paginilor, parfumate a cerneală, și întâlnirea cu poezii romantice de dinainte de război tipărite pentru prima dată după 1975 (înainte de asta, le auzisem doar de la persoane mai în vârstă citindu-le sau le văzusem copiate în caiete), era ca un dar din cer.
Pe lângă Librăria Poporului, pe atunci în Nha Trang, cărțile se vindeau și la tarabele din Magazinul Universal, de la etajul al doilea al Pieței Dam Tron. Ocazional, puteam găsi cărți mai ieftine și la tarabele din Centrul Cultural și Expozițional 2-4 (acum terenul Casei Copiilor de la intersecția cu șase sensuri) în timpul târgurilor și expozițiilor. Dar cea mai impresionantă era Librăria în Limbi Străine cu două etaje, cu vitrine strălucitoare, situată la intersecția străzilor Thong Nhat și Quang Trung.
Cărțile de aici erau toate tipărite în Uniunea Sovietică, cu hârtie albă lucioasă, litere clare și ilustrații vibrante și colorate. În special, coperțile erau cartonate, adesea învelite într-un strat exterior luxos și strălucitor. Din păcate, toate erau în rusă. Abia începusem să învățăm limba rusă, la începutul clasei a X-a, abia știam câteva cuvinte și nu puteam decât să ne uităm cu uimire. „O, Doamne, câți oameni din tot orașul ăsta sunt suficient de competenți pentru a citi cărți rusești? De ce să importăm atâtea?”, a spus Bình Lì. Dar într-o zi, pe neașteptate, a adus acasă un teanc întreg de cărți cartonate de la Librăria de Limbi Străine. „Sunt atât de ieftine, omule. Am găsit o modalitate de a le folosi”, a spus el, apoi mi-a arătat cum să deschid paginile, să iau coperțile și să le folosesc pentru a face caiete. Pe atunci, caietele pentru elevi nu aveau coperți ca acum; erau doar caiete liniate pe care elevii le coaseau împreună. „Inovația” lui Bình Lì a fost copiată de mulți dintre noi.
 |
| Cărți folosite de la Librăria de limbi străine din Nha Trang. |
Apoi, pe neașteptate, Librăria în Limbi Străine a importat un număr mare de cărți vietnameze tipărite în Uniunea Sovietică. Era ceva de neimaginat, ceva ce puteai doar visa să cumperi aici: Antologia de proză de Pușkin, Povestiri alese de Lev Tolstoi, Pământ virgin de Mihail Șolohov (2 volume), Chemarea eternă de Anattoli Ivanov (2 volume) ... Aceste cărți au fost publicate de Editura Rainbow și Editura Progress (la Moscova) ca parte a unui program de ajutorare pentru Vietnam, motiv pentru care au fost vândute la prețuri atât de mici. În acei ani, cărțile din alte țări nu erau traduse pe scară largă, așa că aceste opere ruso-sovietice celebre au nutrit o vreme dragostea pentru literatură.
În ziua în care am plecat la universitate, Binh Li mi-a adus cu greu câteva caiete groase, cu coperți cartonate, pe care le „făcuse” din cărți rusești, chicotind: „Hei, prietene, adu-le pe astea ca să producem niște... antologii”. Acele „antologii” ale lui Binh Li, împreună cu câteva cărți de la Librăria de Limbi Străine, m-au însoțit de-a lungul anilor mei de studenție. Mai târziu, când am lucrat în multe locuri din sudul Vietnamului central și din Munții Centrali, acele cărți vechi au dispărut treptat, nu-mi amintesc unde au dispărut toate. Unele au fost lăsate în urmă la o pensiune după o călătorie, altele au fost împrumutate și uitate... După aproape 40 de ani, au mai rămas doar cartea „O copilărie grea” pe care mi-a dat-o Binh Li și cele două volume din „Daghestanul meu”, pe care le citesc adesea de-a lungul multor ani lungi.
Cât despre Binh Li, după ce visul său de a urma cursurile Universității Politehnice s-a spulberat, a petrecut mulți ani lucrând în construcții, rătăcind prin regiunea de sud-est, înainte de a deveni un om de afaceri de succes în Saigon. De fiecare dată când se întorcea la Nha Trang, înainte de a bea câteva pahare cu prietenii, Binh Li mă ruga adesea să-l duc cu mașina în locuri familiare. Ne aminteam cum se schimbase viața. Ne aminteam de începutul economiei de piață, când editurile apăreau peste tot, cărțile și ziarele se vindeau peste tot, iar sistemul de Librării Populare își pierdea treptat rolul, cedând în cele din urmă locațiile sale privilegiate altor magazine... Odinioară magnifica Librărie Populară din Nha Trang este acum destul de veche și dărăpănată, din fericire păstrând încă un mic tejghea al Librăriei Ponagar. Librăria în limbi străine pare să fi devenit mult timp un magazin universal, înainte de a deveni restaurantul cu pui prăjit Lotteria care este astăzi.
„O, «O copilărie grea»!” - a exclamat Binh Li, menționând însă și titlul cărții lui Iamin Muxtaphin. Povestea aceea vorbește despre un băiat pe nume Iamin, dintr-un sat îndepărtat de la marginea pădurii taiga din Siberia, dar totuși ne amintește atât de viu, mie și lui Binh Li, de anii noștri de liceu din Nha Trang, când ne lipseau cărțile și resursele.
NGUYEN VINH XUONG
Sursă
Comentariu (0)