Iubesc poezia lui Te Hanh așa cum iubesc râurile.

Rareori există un poet vietnamez ale cărui poezii sunt atât de bune încât să atingă inimile cititorilor, indiferent dacă sunt educați sau needucați, intelectuali sau oameni de la țară, precum poeziile lui Te Hanh.

Putem menționa poezia lui Nguyen Binh, dar poezia lui Te Hanh este un gen diferit de „poezie rurală” față de poezia lui Nguyen Binh. Nu este la fel de rafinată ca poezia lui Nguyen Binh, dar mai blândă și spontană decât poezia lui Nguyen Binh, precum felul în care un râu curge prin multe ținuturi și văi diferite.

Îl cunosc și mă joc cu Te Hanh încă de la eliberare, acum câteva decenii. Dar nu l-am văzut niciodată pe Te Hanh „făcându-și reclamă” propriei poezii. Este calm și simplu precum pământul „înconjurat de ape, la o jumătate de zi de râu de mare” din patria sa, precum propria poezie pe care o cunoaște și nu o cunoaște mereu. Un poet adevărat este așa, mereu știind și mereu neștiind despre propria poezie.

În lunga sa viață de poet, cu mii de poezii scrise, nu toate sunt bune, „nemuritoare”, dar Te Hanh, din câte știu eu, nu a lăsat niciodată asta să fie o problemă. Încă scrie cu calm, nu scrie cu calm și apreciază întotdeauna citirea oricărei opere a oricărui alt poet, altul decât al său. Aceasta este, de asemenea, o calitate a unui mare poet, atunci când știe să citească, simte, apreciază operele altor poeți și nu știe sau nu are nevoie să facă „PR” pentru propria poezie.

Poezia lui Te Hanh trăiește natural, pătrunde în mod natural în inimile cititorilor, se află în mod natural în cel mai frumos loc, memoria umană. Am fost în orașul natal al lui Te Hanh și i-am auzit pe pescarii de acolo recitând pe de rost poeziile „Patrie” și „Dor de râul Patriei” . De asemenea, am întâlnit și m-am apropiat de mulți „savanți”, adevărați intelectuali, și i-am auzit citind poeziile lui Te Hanh compuse înainte și după Revoluția din August.

În ziua în care Te Hanh a murit, un jurnalist m-a sunat să-mi ia un interviu despre poezia lui Te Hanh și mi-a spus: „Se pare că oamenii cred că poezia lui Te Hanh de după Revoluție nu este la fel de bună ca poezia lui Te Hanh din perioada Noii Poezii.” Am râs și i-am sugerat ca oricine ar fi spus asta să recitească poezia lui Te Hanh atât înainte, cât și după Revoluție. Poezia este poezie, poeții nu pot scrie întotdeauna poezii bune, dar poezia vine din inimă, din sufletul poetului, nu din exterior.

Te Hanh încă avea poezii foarte bune și după 1975, poezii rustice și inocente în același timp, „distrate” în stilul lui Te Hanh, făcându-i pe mulți cititori să se îndrăgostească. Poeziile lui Te Hanh încă curgeau, cântau, murmurau în liniște precum râul Tra Bong din orașul său natal, udând încă sufletele multor vietnamezi care își iubeau satul, țara și iubeau poezia.

Nu este aceasta o fericire ciudată pentru un poet? Există mulți oameni din Quang Ngai, din multe generații, care au iubit și au memorat poeziile lui Te Hanh. Nu toți poeții celebri sunt la fel de norocoși: poeziile lor sunt iubite chiar în patria lor.

Nu neapărat pentru că poeziile lui Te Hanh sunt scrise mult despre patria sa:

„ Satul meu este un sat de pescari. ”

Apa înconjoară marea, la o jumătate de zi distanță de râu .

Acele poezii scrise despre orașul său natal, Binh Duong , Binh Son (Quang Ngai), l-au făcut pe Te Hanh faimos și admirat în întreaga țară. Dar nu numai atât.

Poezia lui Te Hanh convinge locuitorii Quang Ngai deoarece sufletul său poetic este extrem de pur. Este sufletul unui nativ Quang Ngai. Din motive istorice, geografice și de altă natură, sufletul locuitorilor Quang Ngai este deosebit de pur. Acest suflet poate fi intens, poate fi extrem și uneori poate fi subtil, dar cea mai proeminentă trăsătură a sa este simplitatea, inocența, înclinarea spre sentimente interioare, un sentiment interior adesea singuratic, uneori jalnic și, de asemenea, adesea plin de un sentiment de neputință:

Păsările zboară înapoi spre munte noaptea

Niciun copac pe care păsările să se cocoțeze, nici hrană pentru păsări.

Acela este un cântec popular.

Cât despre poezia lui Te Hanh, aceasta este:

Am rătăcit pe drumul mic

„Trage tristețea, nu te plimba prin sat ”

„ Am descoperit că iubesc navele.”

O mie de vieți nu sunt de ajuns ca să treacă repede

Ceva persistă în abur

Mașinile erau pline de suferință .

Nu din cauza acelor versete din Te Hanh oamenii au avut ideea de a construi o cale ferată de mare viteză, ci acele versete au dezvăluit un aspect emoțional al oamenilor Quang Ngai: foarte ușor de mișcat, ușor de înțeles:

Sam Son are cupluri împreună

Ochi în ochi, mână în mână, afectuos

De ce sunt încă singur cu marea?

Unde ești, unde ești?

Şi:

„ M-am uitat la fântâna adâncă și limpede.”

Apa, ca o oglindă, reflectă imaginea ta singură .

A privi mereu suprafața apei ca pe o oglindă, acesta este sentimentul unei persoane singure, un sentiment de rătăcire față de sursă. Acest sentiment din poezia lui Te Hanh este cel al unui copil, este pur și ușor trist, dar uneori dureros. Acesta este, de asemenea, un sentiment al multor locuitori ai Quang Ngai atunci când trebuie să fie departe de patria lor. În timpul epidemiei de Covid-19 de acum trei ani, dacă încercăm să citim o poezie despre dragoste, despre patrie scrisă de Te Hanh, adresată locuitorilor din Quang Ngai cărora li se întrerupe curentul, care se luptă să-și câștige existența în Saigon, celor care vor să se întoarcă acasă, dar nu pot, vă garantez că vor izbucni în lacrimi.

Poezia lui Te Hanh este scrisă pentru acei oameni, pentru ei, nu pentru cei bine hrăniți și indiferenți față de semenii lor sau față de patria lor. Poate că după ce Te Hanh va pleca pentru totdeauna, simțim că poezia sa este din ce în ce mai apropiată de locuitorii din Quang Ngai în special și de poporul vietnamez în general.

Te Hanh scrie poezie la fel de ușor ca vocea sa, care este blândă și blândă precum apa curgătoare a unui râu și are un puternic accent Quang Ngai. De-a lungul vieții sale, deși a trăit în Hanoi mai mult decât în orașul său natal, Te Hanh a păstrat accentul Quang Ngai, fără nicio amestecare. Ascultați dragostea oamenilor Quang Ngai în acea voce rustică, este mai profundă și mai uimitoare decât credem:

„ Trezirea dintr-un vis”

Știu că ai plecat

O rază de soare pe perete

Știind că noaptea s-a terminat "

Simplitatea și rafinamentul fac ca poezia lui Te Hanh să pară nimic la prima lectură, dar când ne gândim la ea, o experimentăm și o absorbim, îi putem simți profunzimea. Este adâncimea unui albiu albastru intens, a unei fântâni din laterită al cărei fund nu-l putem vedea.

Poezia lui Te Hanh este ușoară, revelatoare, prietenoasă, dar nu analitică, structurală sau simbolică. Nu copleșește pe nimeni. Totuși, nu ne este ușor să o simțim, să o înțelegem pe deplin.

Deoarece este o poezie introspectivă, este ca suprafața apei care este mereu neclară, greu de înțeles, chiar dacă este foarte aproape. Fiecare mare poet are propria sa contribuție unică la Poezie în general. Te Hanh contribuie la poezie cu vocea blândă a sufletului său, sufletul unui copil de la țară nedistrus de viața urbană:

„ Pe strada asta am venit să te găsesc”

Trecătorii au crezut că caută umbră .

Acei „trecători” erau oameni ai orașului, oameni ai orașului, nu aveau cum să știe ce căuta acel băiat de la țară, la ce visa. De aceea, când Hanoiul a devenit prea aglomerat, o economie de piață, Te Hanh s-a întins în liniște și a tăcut. Copilul din el s-a retras în sine, afundându-se mai adânc în propriul vis. Un vis liniștit timp de 10 ani.

Sursă: https://thanhnien.vn/toi-yeu-tho-te-hanh-nhu-yeu-nhung-dong-song-185240210181246331.htm