Exprimându-mi recunoștința față de pământul care m-a hrănit.

Poetul Huong Trieu (pseudonimul autorului Tran Bach Dang) are un vers cu adevărat impresionant: Saigonul devine cu atât mai frumos cu cât îl privești mai mult. Oare pentru că oamenii au „descoperit” ceva nou și neobișnuit în acea perioadă? Este foarte posibil.

Dar odată ce locuiești în acest oraș de decenii și ai putea spune că fiecare colțișor, chiar și personalitățile locuitorilor săi, ți-a devenit familiar, ce ți-ar mai putea părea ciudat?

Prin urmare, când autorul Ho Huy Son și-a intitulat colecția de poezii „Orașul plin de lucruri ciudate” (Tran Le Books și Editura Femeilor din Vietnam), aceasta a stârnit multă curiozitate și nerăbdare în noi să o citim imediat și să vedem ce considera autorul ciudat.

În ciuda nerăbdării noastre, nu putem să nu ascultăm cuvintele sincere ale autorului: „Până acum, locuiesc și lucrez în orașul Ho Și Min de 17 ani. Mulți dintre prietenii mei au venit și au plecat. Chiar și eu m-am gândit odată să părăsesc acest loc, dar sunt încă aici!”

Pentru mine, acest oraș rămâne un loc căruia îi sunt recunoscător pentru toleranța sa și pentru că mi-a oferit atâtea oportunități în viață și în literatură. În cazul meu, cred că toată lumea ar vrea să scrie ceva despre orașul Ho Și Min, să-și exprime sentimentele pentru pământul față de care are o datorie.

Pot spune cu siguranță că aceasta este una dintre puținele colecții recente de poezie pe care am reușit să le citesc dintr-o dată fără să mă plictisesc. Asta pentru că, în fiecare poem, Ho Huy Son se străduiește să extragă idei poetice noi și, chiar și cu teme familiare, autorul știe cum să le exprime într-un mod proaspăt. De exemplu, una dintre impresiile despre bunătatea umană din acest oraș: „Ceai gratuit / Vă rog să beți / Beți cu sinceritate / Pentru a vă înviora cu adevărat .”

Am fost uimiți de cele trei cuvinte „A bea din inimă”, care erau extrem de potrivite și generalizatoare. Această inimă este și inima unei persoane care și-a părăsit orașul natal pentru a trăi și a munci în oraș: „În această seară, prognoza meteo anunță o furtună în Vietnamul Central / Bunicii și părinții / Oftează brusc împreună ... De atâția ani a devenit o tradiție / În ziua în care Vietnamul Central este devastat / Și Saigonul are o furtună / Răsărind din interior .” O furtună în inimă, un mod de a vorbi izbitor.

Se poate spune că numai iubind și fiind aproape de acest pământ a putut Ho Huy Son să scrie atâtea versuri fanteziste: „Există un pod către scrisorile de dragoste / Aceasta este litera U / Și există litera Y / Învățând în timp ce mergi .” Apoi, autorul descoperă o „comoară verde”: „Ca o pădure / În inima orașului, acolo, Copaci sutari / Încă luxurianți și verzi”, sunând extrem de afectuos și intim atunci când menționează Grădina Botanică.

Motivul acestui nou mod de a vorbi este pur și simplu pentru că autorul îl iubește cu adevărat. Uite, chiar și copacii de tamarind familiari sunt priviți cu o perspectivă nouă: „Sosind pe neașteptate / Ploaia cade brusc / Frunzele de tamarind se încurcă / Transformându-se în ploaie verde.”

Când a numit poezia „Orașul multor lucruri ciudate ”, cred că autorul a avut perfectă dreptate. E ciudat pentru că iubesc atât de mult acest pământ, ca să-l citez pe Chế Lan Viên: „Sunt cine sunt, și totuși sunt captivat de mine însumi”. În acest caz, Hồ Huy Sơn exprimă o perspectivă prietenoasă și afectuoasă prin poezia sa, „pentru a arăta recunoștință față de pământul care m-a hrănit”. Ce sentiment prețios!

LE MINH QUOC

Sursă: https://www.sggp.org.vn/tri-an-manh-dat-da-cuu-mang-minh-post853014.html